Expoziţia ‘Autoportret. Elena Surdu Stănescu – ATEMPORAL – Sculptură’ se ve deschide pe 9 septembrie, începând cu ora 18,00, la Palatul Suţu, informează Muzeul Municipiului Bucureşti, într-o postare pe Facebook.
Prilejuită de împlinirea de către artistă a 80 de ani de viaţă, expoziţia include 65 de lucrări reprezentative pentru creaţia acesteia, dar şi sculpturi noi, care sunt prezentate în premieră absolută.
Potrivit MMB, în ziua de naştere a artistei, pe 15 septembrie, de la ora 18,00, în spaţiul expoziţional va fi lansată cartea-album ‘Treptele tăcerii vorbitoare în creaţia sculptorului Elena Surdu Stănescu din perspectiva Genezei’, autor Kamer-Ainur Aivaz.
Lucrând în marmură de Carrara, în bronz, alabastru, ‘exploatând şi textura nobilă a lemnului’, Elena Surdu Stănescu abordează teme ‘universale şi perene’, afirmă dr. Elena Olariu, director adjunct Secţia Artă, Muzeul Municipiului Bucureşti, citată în comunicat.
‘Zborul devine, în opera sculptoriţei, o bucurie vizuală şi seria de păsări modelate ne induce acea stare unică de fericire. Păsările de bronz, păsările albe de papier-mâche, aripile obsedante le priveşti şi energia lor te urmăreşte şi-ţi stârneşte imaginaţia ca într-un vis paradisiac’, consideră Olariu.
De-a lungul carierei, Elena Surdu Stănescu a prezentat iubitorilor artei peste 45 de expoziţii personale şi a participat la expoziţii de grup în România, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Indonezia, India, Emiratele Arabe Unite sau în Coreea de Sud.
A primit premii semnificative, precum cele din anii 2010 şi 2012, care i-au încununat întreaga muncă: Medalia de Aur şi Marea Medalie de Aur, la ‘Saloanele Expoziţiei Internaţionale de pictură, sculptură şi mozaic’, la Cannes.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 9 octombrie, la Palatul Suţu, în spaţiul rezervat Pinacotecii Bucureşti.
Alte două expoziţii personale, dedicate unor valoroase femei-sculptor din România, Henriette Cihoschi şi Doina Lie, vor fi organizate în această toamnă de Secţia Artă a Muzeului Municipiului Bucureşti.