Expoziţia ‘Cămaşa cu Altiţă în Patrimoniul UNESCO’, reunind peste 100 de piese de patrimoniu din colecţiile Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, un omagiu adus Reginei Maria, cea care a iubit şi promovat atât de mult costumul tradiţional românesc autentic, s-a deschis, miercuri, de Ziua Regalităţii, în Sala Foaier Stahl a instituţiei muzeale.
‘Să nu vă aşteptaţi la 100 de costume. Sunt 100 de piese care alcătuiesc costumul tradiţional în care piesa forte este cămaşa cu altiţă. Am căutat noi, când am făcut selecţia de patrimoniu, să reprezentăm câte zone am putut sau aproape toate zonele în care găsim cămaşa cu altiţă. Eu, în mod special, am vrut să scoatem din colecţie o cămaşă pe care o scoatem rar, pentru că eu cred că la nivelul ţării mai sunt vreo trei exemplare. Este vorba de cămaşa cu mânecă răsucită din Vrancea. (…) Avem, de asemenea, reprezentat costumul de Muscel, pentru că acest costum a devenit la un moment dat, după ce Regina Maria i-a făcut atâta popularizare, a devenit costumul naţional. Când vorbim de costumul naţional vorbim de fapt despre acest costum de Muscel pe care l-a impus Regina Maria. Şi această cămaşă care a fost cusută de o ţărancă, poate cel mai adesea analfabetă, iată că a ajuns să fie costumul reprezentativ pentru Casa Regală’, a spus managerul Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, Paula Popoiu.
Ea a trecut în revistă etapele efortului de acceptare în patrimoniul UNESCO a cămăşii cu altiţă, element de identitate culturală în România şi în Republica Moldova.
‘A fost important să arătăm că ceea ce a produs ţăranul de-a lungul anilor – şi îndrăznesc să spun de-a lungul sutelor de ani – a ajuns, iată, în momentul de faţă să ne reprezinte în lume’, a mai spus Popoiu.
Managerul Muzeului Satului a dezvăluit faptul că dosarul a fost acceptat ‘din prima’.
‘A fost acceptat din prima tocmai pentru frumuseţea cămăşii, pentru rafinamentul cromatic şi pentru faptul că reprezintă femeia din România, cu sârguinţa ei de a-şi pune personalitatea, visurile ei în culori în această cămaşă care a însoţit viaţa femeii, de la momentul în care s-a ridicat ca tânără fată şi în aşteptare căsătoriei, pe urmă la nuntă, apoi la toate marile sărbători, terminându-se cu cămaşa cu care se trece pragul către lumea de dincolo’, a explicat Popoiu.
Etnologul Doina Işfănoni a evidenţiat că ‘e foarte important nu numai să percepem materialul etnologic cu ochiul fiziologic, ci trebuie să percepem această realitate cu ochiul minţii, pentru că numai atunci devine un document, numai atunci putem spune că aceste costume, această cămaşă este cu adevărat hrisovul înaintaşilor către urmaşi’.
‘Am încercat în acest dosar să cuprindem cât mai mult din argumente, demonstrate şi evolutiv prin frescele domneşti de la Curtea de Argeş, prin frescele bisericilor ctitorite de acei oameni ai satelor, care au avut putere să ctitorească biserici. (…) Am putut să stabilim o punte şi să demonstrăm la nivel internaţional că reprezentăm prin acest element o entitate inconfundabilă. Că mulţi ne-au întrebat: ‘A.. şi ucrainenii au!’, respectiv evaluatoarea din Cehia spunea că nu e numai la români acest lucru. ‘Este şi la noi, este şi în Ucraina, este şi în altă parte’. Mă rog, dânşii spuneau că pledoaria noastră este uşor exagerată’, a spus Işfănoni.
Ea a arătat că delegaţia română a ‘suplimentat informaţia’.
‘Le-am spus că, într-adevăr, un decor al umărului îl găsim pe mapamond în multe alte părţi, pentru că el se raportează la mână, la ‘faber’. Şi mâna trebuie protejată. În acest fel este firesc să întâlnim la multă lume umărul, prin articulaţia pe care o are, protejat şi de o broderie cu valoare nu numai decorativă, ci şi simbolică. Modul în care însă se construieşte în compoziţia decorativă mâneca este specific numai românilor şi nu îl vom găsi în altă parte, această grupare tripartită între umăr şi încheietura mâinii, care ne dă nouă, dacă vreţi, inconfundabilitate’, a încheiat etnologul.
Un adevărat curs de etnologie dedicat unicităţii cămăşii cu altiţă a ţinut Georgeta Stoica, fostă directoare a Muzeului Satului, nonagenara deplângând faptul că în prezent materialele din care sunt confecţionate piesele de port popular duc la pierderea aspectului şi implicit a valorii acestora.
‘Este neîndoielnic că ceea ce se lucrează astăzi în primul rând nu mai arată la fel, în faptul că s-au schimbat materialele. O pânză din asta făcută din in, fie şi de bumbac, nu mai vorbesc de cânepă, are o ţinută. Piesa cade într-un anumit fel. Acelaşi lucru e valabil şi pentru vâlnice. Au o cădere. Tot ce se lucrează astăzi cu materiale din astea sintetice nu mai are ţinută pentru că sunt moi. Cad. Tot ce e lucrat cade de pe tine. Uitaţi-vă, un vâlnic din ăsta sau o fotă, care stă ţeapănă, în momentul în care ai lucrat-o, ai ţesut-o cu lână industrială sintetică, ea cade ca o cârpă. Îmi pare rău, dar asta e realitatea’, a spus Georgeta Stoica.
Expoziţia, la vernisajul cărora au fost prezente secretarele de stat în Ministerul Culturii Diana Băciuna şi Cristina Nedelcu, poate fi vizitată până pe 10 iunie.
Cămaşa cu altiţă, element de identitate culturală în România şi în Republica Moldova, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO la 1 decembrie 2022, printr-o hotărâre adoptată de Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, reunit la Rabat, Maroc.
