AcasăStiri generaleExpoziţia 'De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama...

Expoziţia ‘De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama Veche’ – la MNŢR

Expoziţia ‘De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama Veche’, în care sunt reunite lucrări de pictură, grafică, sculptură, ceramică şi fotografie semnate de artişti din generaţii diferite, va fi vernisată joi, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, sala Tancred Bănăţeanu, informează un comunicat transmis AGERPRES. Artiştii ale căror lucrări vor putea fi văzute în cadrul expoziţiei sunt Geta Brătescu, Nicolae Comănescu, Irina Crivăţ, Vasile Gorduz, Constantin şi Ion Pacea, Cristian Pepino, Silvia Radu, Simona Runcan, Viorel Simionescu, Anamaria Smigelschi, Adrian, Lucia şi Alexandru Maftei, Ovidiu Marcu, Constanţa Stratulat. Expoziţia ‘De la aproape către departe. Cartografieri vizuale ale spaţiului 2 Mai-Vama Veche’ continuă studiul realizat de Iuliana Dumitru despre naraţiunile şi mitologizarea acestui spaţiu într-un mediu diferit de cel al cercetării de doctorat în a cărui prelungire se constituie. Pornind de la legătura afectivă cu zona, fiind născută şi crescută la 2 Mai, curatoarea adaugă un strat vizual cercetării narative deja întreprinse, precizează organizatorii. Lucrările aparţin perioadei 1960 – 2015 şi reprezintă explorări ale spaţiului 2 Mai şi Vama Veche, localităţi cunoscute publicului larg mai ales pentru că în perioada comunistă erau destinaţiile preferate ale boemei intelectuale. Aceste locuri alternative turismului de masă şi orarului fix le-au permis celor care le vizitau să beneficieze de o libertate propice creaţiei artistice, se arată în comunicat. Pe lângă lucrările artistice şi documentare vor fi incluse materiale de arhivă, artefacte şi obiecte de uz cotidian, ce vor încerca să întregească un portret mai amplu al unui spaţiu care este şi al locuirii, nu doar al vizitării sezoniere. În cadrul expoziţiei, care va fi deschisă în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie, vor fi prezentate două materiale filmate, documentarul antropologic al Mirunei Tîrcă şi filmul poetic al Adei-Maria Ichim.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks