Expoziţia fotografică itinerantă ‘Noi, Poporul/We the People’, dedicată aniversării a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, a fost vernisată, joi, în Piaţa Huet, din centrul istoric al Sibiului.
Expoziţia este realizată de Ambasada SUA la Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE) – Unitatea Arhive Diplomatice, cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.
Evenimentul de joi de la Sibiu a inclus vizionarea expoziţiei în Piaţa Huet, urmată de deschiderea oficială care a avut loc la Sala Expoziţională din Primăria Sibiu, unde au participat reprezentanţi ai instituţiilor administrative locale, formaţiunilor politice, ai mediului cultural sibian, dar şi un public numeros.
‘Titlul Noi, Poporul, vine de la preambulul veneratei noastre Constituţii şi noi l-am ales pentru această expoziţie pentru a sărbători acel element care a făcut posibil parteneriatul nostru – factorul uman. Vă mulţumesc tuturor că sunteţi astăzi aici, că faceţi ca acest vernisaj să fie atât de vizibil şi pentru că faceţi parte tocmai din acel element pe care ne-am adunat astăzi aici să îl sărbătorim – oamenii pe care se bazează acest parteneriat’, a afirmat ataşatul cultural al Ambasadei SUA, William O’Connor.
Primarul Astrid Fodor a mulţumit Ambasadei SUA pentru că a inclus Sibiul printre oraşele în care va fi itinerată expoziţia şi a arătat că ideea acestui demers a fost una ‘grozavă’ deoarece o imagine ‘vorbeşte mai bine decât 1.000 de cuvinte’, iar cele 154 de fotografii ‘vorbesc’ despre toate sectoarele cooperării româno-americane, dar transmit şi foarte multă ‘emoţie’. ‘Este o dovadă că parteneriatul strategic nu este doar la nivel central, nu este numai la nivel de şefi de stat, miniştri şi ministere şi a coborât jos, în comunităţi, şi sper că odată cu eliminarea vizelor va fi într-adevăr un parteneriat mult mai apropiat şi între comunităţile noastre’, a afirmat Astrid Fodor.
Andrei Luca, director pentru Diplomaţie Culturală, Educaţie şi Ştiinţă din cadrul MAE, a subliniat că multe dintre transformările şi evoluţiile care au avut loc în ultimele trei decenii în România nu ar fi fost posibile fără parteneriatul cu Statele Unite. ‘Este un parteneriat de 25 de ani care nu a fost definitoriu numai pentru relaţia noastră externă, ci şi pentru parcursul democratic al României şi este (…) o dovadă excelentă a ceea ce oamenii pot realiza împreună atunci când liderii au determinarea şi curajul necesare’, a afirmat reprezentantul MAE.
Directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a spus că în arhiva instituţiei sunt fotografii de presă care surprind toate momentele-cheie ale parteneriatului de 25 de ani dintre cele două ţări, însă atunci când au fost selectate cele 20 de imagini care reprezintă contribuţia AGERPRES în cadrul expoziţiei s-a avut în vedere şi ce transmit chipurile oamenilor din instantanee. ‘Vedem acolo surprindere, zâmbete, câteodată şi tristeţe, pentru că nu toate elementele unui parteneriat sunt încununate de bucurie. Însă toate acestea se mixează într-un parteneriat care a dăinuit, iar valorile pe care acum 25 de ani le-am pus fiecare în comun, educaţia complementară, strategia comună, până la urmă cooperarea, le vedem acum pentru că sunt reale, palpabile, ceea ce a însemnat succesul acestui parteneriat’, a afirmat directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă.
La eveniment au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Vlad Vasiu, secretarul de stat din Ministerul Culturii Diana-Ştefana Baciuna, preşedintele organizaţiei PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, preşedintele USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu, prefectul Mircea Creţu.
Cele 150 de fotografii vor putea fi vizionate de publicul larg în cadrul expoziţional din Piaţa Huet, situată în centrul istoric al Sibiului, până în data de 9 ianuarie. Expoziţia a mai fost prezentă în toamna acestui an la Craiova, Timişoara şi Cluj-Napoca iar în prima parte a anului viitor va ajunge la Constanţa şi Bucureşti.
‘Această colecţie de interacţiuni între cele două naţiuni ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite şi România este accesibil tuturor. Este o expoziţie care surprinde pe larg interacţiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic, în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut şi din prezent, şi oferă posibilitatea de a experimenta prietenia şi colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod’, precizează organizatorii.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a contribuit cu 20 de fotografii iar Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cu 13 fotografii.
Ambasada SUA a mai inaugurat în această săptămână la Sibiu şi cel mai mare American Corner din România, care este găzduit de Biblioteca ‘ASTRA’. Publicul larg are astfel acces liber şi permanent la o valoroasă colecţie de cărţi, DVD-uri, CD-ROM-uri şi cărţi electronice ale căror subiecte sunt legate de cultura americană şi învăţarea limbii engleze. AGERPRES / (A – AS – autor: Marius Frăţilă, editor: Antonia Niţă)