Principesa Sofia va inaugura, luni, de la ora 18,00, în grădina Palatului Elisabeta, expoziţia personală de fotografie ‘Primăvara în Maramureş’.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, transmis vineri AGERPRES, expoziţia cuprinde peisaje fotografice realizate de Principesa Sofia prin care dezvăluie frumuseţea naturii. Alteţa Sa Regală documentează o parte mai puţin cunoscută a Maramureşului şi promovează comunităţile româneşti din nordul ţării.
Expoziţia ‘Primăvara în Maramureş’ va putea fi vizitată, la Palatul Elisabeta, pe perioada verii.
Principesa Sofia a realizat de-a lungul timpului o serie de peisaje fotografice, creaţii care atestă talentul şi măiestria sa.
Cea de-a patra fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana ai României, Principesa Sofia s-a născut la Atena, în Grecia, la 29 octombrie 1957.
A studiat în Elveţia şi Marea Britanie, apoi, în Statele Unite, a urmat cursuri de Arte Frumoase la University North Carolina, Ashevillle, şi de design grafic şi fotografie la Corcoran College of Art and Design din Washington, DC.
O lungă perioadă, Principesa Sofia a lucrat şi a expus, cu succes, lucrări de artă, pe ambele maluri ale Atlanticului.