AcasăStiri generaleExpoziţia 'Stilul Doina Levintza' - din 25 martie, la ARCUB

Expoziţia ‘Stilul Doina Levintza’ – din 25 martie, la ARCUB

Expoziţia ‘Stilul Doina Levintza’, în care este celebrată întreaga carieră a creatoarei care a făcut istorie în moda românească şi în scenografia de teatru, film şi televiziune, va fi vernisată pe 25 martie, la ARCUB Gabroveni.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis AGERPRES, în cadrul expoziţiei va fi prezentată o serie de peste 50 de creaţii semnate Doina Levintza, de la costume de teatru şi film, la tapiserii şi piese rare de colecţie, fotografii, albume şi schiţe originale, precum şi o serie de obiecte prezentate pentru prima dată publicului larg.

‘Expoziţia desfăşurată în toate spaţiile expoziţionale ale ARCUB Gabroveni este gândită ca o incursiune în universul creativ al Doinei Levintza, artistul care a creat sute de personaje în teatru şi cinema alături de elita regizorilor români şi primul designer din Europa de Est care a prezentat la Săptămâna Modei de la New York. Concepută ca un liant între toate zonele creative în care se manifestă artista, expoziţia prezintă ţinute şi elemente reprezentative pentru activitatea creatoarei în lumea teatrului, a filmului, a televiziunii şi a modei’, se arată în comunicat.

În cadrul proiectului vor avea loc, de asemenea, mai multe evenimente conexe.

La parterul centrului cultural din Lipscani 84-90, expoziţia recreează, în Sala Cafenea, Atelierul Levintza, un spaţiu scenografic în care este redată zona de creaţie a artistei cu planşe de desen, schiţe, eşantioane de materiale, rochii şi costume, toate aşezate şi alese astfel încât să explice vizual elementele definitorii stilului Levintza şi procesul creativ al acesteia.

În Sala Bolţilor sunt expuse, în exclusivitate, costumele create de artistă pentru spectacolul de teatru ‘Casanova’, regizat de Dragoş Galgoţiu la Teatrul Odeon, iar la parterul clădirii, în Sala Arcelor, va fi un spaţiu dedicat costumelor de film, pentru care a primit patru premii Gopo şi alte numeroase distincţii.

Expoziţia ‘Stilul Doina Levintza’ este completată de prezentarea unor costume din filme reprezentative pentru istoria cinematografiei româneşti: ‘Dincolo de nisipuri’ (1974, regie Radu Gabrea), ”De ce trag clopotele, Mitică?’ (1979, regia Lucian Pintilie), ‘Ultima noapte de dragoste’ (1980, regie Sergiu Nicolaescu), ‘Orient Express’ (2004, regie Sergiu Nicolaescu), ‘Closer to the Moon’ (2014, regia Nae Caranfil), ‘Restul e tăcere’ (2008, regia Nae Caranfil), ‘6,9 pe scara Richter’ (2016, regia Nae Caranfil).

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 26 martie – 28 aprilie, zilnic, între orele 14.00 – 20.00, la ARCUB. În ziua vernisajului expoziţia poate fi vizitată în intervalul orar 14,00-16,00.

Biletele, cu preţuri de 35 de lei – categoria I şi 25 de lei – categoria a II-a, pentru elevii, studenţii şi pensionarii care prezintă legitimaţiile/talonul de pensie, au fost puse în vânzare şi pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks