Expoziţia tematică ‘Dress Code. Parfum de secol XIX’ se va deschide, începând de miercuri, la Palatul Suţu, anunţă Muzeul Municipiului Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, expoziţia include, pe lângă piesele de costum şi accesorii vestimentare, piese de artă decorativă (mobilier, metal, cristal/porţelan), ceasuri, bijuterii, pictură şi gravuri de epocă, fotografii şi cărţi poştale din patrimoniul Muzeului Municipiului Bucureşti, care evidenţiază stiluri, eleganţă, atitudini, toate gravitând în jurul ideii de etichetă vestimentară.
‘Este de notorietate faptul că Muzeul Municipiului Bucureşti deţine cea mai bogată şi variată colecţie de costum urban şi accesorii vestimentare din ţară, aceasta fiind studiată, valorificată editorial şi expoziţional. Tocmai în ideea promovării acestui patrimoniu, MMB realizează periodic expoziţii tematice care evidenţiază vestimentaţia de secol XIX, stilurile care s-au succedat în decurs de un veac, oglindite de aceste piese de patrimoniu autentice, purtate în momente fericite sau solemne de personaje care au trăit şi au visat în această capitală europeană’, precizează reprezentanţii muzeului.
Curatorul expoziţiei, dr. Maria-Camelia Ene, expert în costum şi accesorii, şef Birou Istorie Modernă şi Contemporană – Muzeul Municipiului Bucureşti, consideră că secolul XIX este ‘cel mai strălucitor, complex, variat şi prolific veac în privinţa vestimentaţiei’.
‘Elementele care compun explicit eticheta vestimentară pot fi cunoscute nu doar din cărţi ilustrate sau filme, ci pot fi admirate într-o sală de muzeu: rochiile de plimbare, cele de bal, mantia de teatru, rochia de mireasă, toaleta de doliu, vestimentaţia de interior, costumele bărbăteşti, civile sau uniformele militare, accesoriile care le însoţeau, toate acestea reprezintă povestea unei lumi, pe o anumită treaptă a timpului, o lume ghidată de reguli, orgolii şi morală’, a arătat Maria-Camelia Ene, conform sursei citate.