AcasăStiri generaleExpoziţia 'Tezaurul de Sveştari. Din aurul tracilor sud-dunăreni' - de joi, la...

Expoziţia ‘Tezaurul de Sveştari. Din aurul tracilor sud-dunăreni’ – de joi, la Muzeul Naţional de Istorie

Expoziţia ‘Tezaurul de Sveştari. Din aurul tracilor sud-dunăreni’, rod al colaborării Institutului Naţional de Arheologie cu Muzeul Academiei Bulgare de Ştiinţe din Sofia, se va deschide joi, începând cu ora 17,00, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis luni AGERPRES, prin intermediul expoziţiei, unul dintre tezaurele care au contribuit la crearea imaginii fabuloasei bogăţii a moştenirii arheologice trace, Tezaurul de Sveştari, este expus pentru prima dată într-un muzeu din România.

Manifestarea reprezintă o premieră şi prin faptul că va fi găzduită de cea mai prestigioasă expoziţie permanentă a muzeului bucureştean, expoziţia Tezaurul Istoric, un spaţiu exclusiv al metalelor preţioase în care până acum nu au mai fost organizate alte expoziţii temporare.

‘Prezentate alături de alte ansambluri din secolele IV-III a.Chr., de artefacte din tezaurul de la Cucuteni-Băiceni sau din inventarele funerare de la Peretu şi Agighiol, podoabele de la Sveştari se vor bucura de o foarte bună încadrare contextuală, putându-se observa şi existenţa unor caracteristici comune’, precizează MNIR.

Depus cel mai probabil în al doilea sfert al secolului al III-lea a. Chr., tezaurul se compune doar din artefacte de aur, podoabe specifice portului feminin şi accesorii de harnaşament pentru un cal de călărie, totul învelit, se pare, în brocart, un material textil bogat ornamentat din care s-au păstrat mai multe fire de aur.

Setul de podoabe din cufărul de Sveştari este compus dintr-o diademă foarte elaborată, ornamentată cu feline şi centauride, două perechi de brăţări, un inel cu reprezentarea lui Eros şi peste 550 de perle, verigi sau pandantive, elemente asamblate probabil iniţial în mai multe coliere sau cusute pe un veşmânt bogat ţesut cu fire de aur.

Dintre accesoriile harnaşamentului bogat împodobit cu aur au fost depuse diferite forme de ornamente: un fruntar cu o protomă de cal, două discuri cu portretul zeiţei Atena, un alt disc cu o figură feminină, probabil o menadă, două rozete mai mici, patru elemente cu decor vegetal, două piese cvadrilobate, o verigă, 44 de aplice pe care este reprezentat un bust feminin şi alte 121 de aplice mai mici, semisferice. Împreună cu toate aceste artefacte au fost descoperite şi foarte multe fire de aur.

Realizate dintr-un aur înalt rafinat, asamblate dintr-o multitudine de mici elemente sau turnate cu talent prin metoda cerii pierdute, podoabele din Tezaurul de la Sveştari au fost lucrate de meşteri experimentaţi care stăpâneau foarte bine toate abordările tehnologice care au caracterizat orfevrăria perioadei elenistice, se mai arată în comunicat.

Expoziţia va fi deschisă până în 25 iunie 2023 şi va putea fi vizitată de miercuri până duminică, în cadrul Tezaurului Istoric al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks