Cele două expoziţii simultane marca Art Safari şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ pot fi vizitate până pe 17 iulie inclusiv, informează organizatorii.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, la Art Safari, în Palatul Dacia-România, din strada Lipscani nr. 18-20, pot fi văzute vedetele de la Antipa – celebra girafă, un leu, un leopard, antilope, un rinocer negru, un bou moscat şi alte piese din colecţiile nevăzute ale muzeului de istorie naturală.
Totodată, la Muzeul Antipa, Art Safari organizează o expoziţie temporară cu artă semnată de maestrul Theodor Aman, dar şi cu operele artistei supercontemporane Irina Dragomir, recunoscute pentru culoare.
‘Prelungim cu o săptămână expoziţia Antipa în Art Safari, precum şi expoziţia Art Safari din Antipa. Girafa s-a acomodat foarte bine în Palatul Dacia-România, aşa că mai rămâne în Centrul Vechi pentru încă o săptămână, pentru ca un număr cât mai mare de copii mici şi mari să aibă şansa să o vadă într-un context cu totul şi cu totul diferit de cel cu care erau obişnuiţi. Şi alte piese rare din colecţia de mamifere din Africa, din regiuni polare, dar şi cerbul românesc şi păsări vă aşteaptă până duminică, 17 iulie, la Art Safari. La Antipa vă veţi putea bucura de o super expoziţie temporară marca Art Safari printre diorame şi dinozauri. Mulţumim Muzeului Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’ pentru deschiderea faţă de acest proiect unic în România. Staţi aproape, urmează un nou parteneriat inedit marca Art Safari’, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari, citată în comunicat.
Biletul pentru Art Safari oferă acces şi la Muzeul Antipa până duminică. Biletele pot fi achiziţionate online pe site-ul Art Safari.
Săptămâna Antipa la Art Safari sărbătoreşte istoria naturală şi prezintă publicului exponate din colecţiile nevăzute ale Muzeului Antipa, piese rare din toate colţurile lumii, iar expoziţia temporară organizată de Art Safari la Muzeul Antipa cuprinde atât o selecţie de artă contemporană din expoziţia Irinei Dragomir, cât şi opere ale maestrului artei româneşti, fondatorul şcolii bucureştene de artă, Theodor Aman.
Printre exponatele de la Antipa care mai pot fi admirate, săptămâna aceasta, în Palatul Dacia-România (viitorul sediu al Pinacotecii Bucureşti – Muzeul Municipiului Bucureşti) se numără: celebra girafă, simbolul Muzeului Antipa, leu, leopard, antilope, rinocer negru, vulpe polară, cerb roşu/carpatin, vultur de mare, dar şi un exemplar de bou moscat.
Biletele pot fi achiziţionate online, dar şi la intrare. Organizatorii recomandă achiziţionarea biletelor online, pentru evitarea aglomeraţiei.