Spectacolul ‘Extraordinară viaţă’ regia Teodora Petre, realizat de tineri artişti în cadrul Programului 9G la TNB, va fi prezentat în premieră pe 18, 19 şi 20 noiembrie, de la ora 19,00, la Sala Mică a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de TNB, ‘Extraordinară viaţă’ de Mariano Tenconi Blanco este o poveste spusă cu sinceritate, plină de candoare şi emoţie, expusă în tuşe de adevăr şi sensibilitate.
‘În ‘Extraordinara viaţă’ călătorim prin Argentina Evitei Peron, undeva departe, la capătul lumii, într-un sat de la malul mării, unde două fetiţe descoperă la vârsta de 5 ani că, dacă privesc împreună luna ţinându-se de mână, devin martorele celui mai mare miracol. Miracolul vieţii’, se arată în comunicatul amintit.
Din distribuţie fac parte actriţele Aida Economu şi Mihaela Velicu.
‘Cred cu tărie că noi, oamenii, nu suntem făcuţi să trăim singuri. Suntem făcuţi să împărtăşim miracolul vieţii cu cei din jur. Eu sunt tu, tu eşti eu. Întâlnirea dintre Aurora şi Blanca le permite acestora să se avânte în lume. Să sufere şi să se bucure ştiind că există întotdeauna un martor care le poate ajuta să găsească drumul spre casă, spre satul şi lumea lor din Ushuaia, loc al recompunerii şi al speranţei după fiecare bătălie pierdută, dar şi drumului uneia spre cealaltă’, a declarat regizoarea Teodora Petre, conform sursei citate.