Acasă93Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti a lansat platforma uni4Ukraine

Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti a lansat platforma uni4Ukraine

Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti a lansat miercuri platforma uni4Ukraine, disponibilă la adresa http://uni4ukraine.unibuc.ro, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Proiectul îşi propune să identifice, să monitorizeze şi să prezinte într-un singur loc şi într-o formă uşor accesibilă iniţiativele existente ce sprijină persoanele care au părăsit sau intenţionează să părăsească Ucraina via România. Platforma se adaugă celorlalte acţiuni iniţiate de cadrele didactice, studenţii şi personalul administrativ al Universităţii din Bucureşti.

Platforma include informaţii, resurse şi detalii de contact relevante pentru cei care se refugiază din Ucraina în/via România, indiferent de cetăţenie, lista şi detaliile de contact ale tuturor iniţiativelor din Universitatea din Bucureşti (informare, cazare, recrutare de voluntari, colectare de donaţii, strângeri de fonduri, traduceri pentru autorităţile publice), precum şi lista unor iniţiative internaţionale cu bună reputaţie pentru sprijinirea membrilor comunităţii academice care se află în dificultate sau situaţii de risc.

De asemenea, pentru cei care doresc să ofere sprijin ca voluntari, inclusiv pentru donarea de sânge, informaţii şi date de contact ale autorităţilor publice şi organizaţiilor cu o bună reputaţie ce pot gestiona eficient resursele şi care pot, de asemenea, identifica persoanele care ar putea profita/abuza de situaţie, sunt disponibile pe platforma uni4Ukraine, la adresa http://uni4ukraine.unibuc.ro.

Paginile sunt actualizate permanent şi, până în prezent, toate informaţiile de pe platforma uni4Ukraine sunt disponibile atât în limba engleză, cât şi în limba română. Sunt în pregătire mai multe versiuni lingvistice, precum şi o secţiune despre cum ne putem proteja împotriva dezinformării.

Creată de o echipă de studenţi şi cadre didactice din cadrul programului Master Afaceri Publice Internaţionale în limba engleză (MIPA) al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, platforma este gestionată administrativ de Centrul pentru Studii de Dezvoltare şi Cooperare Internaţionala (IDC) al aceleiaşi facultăţi, sub coordonarea conf. univ. dr. Luciana Alexandra Ghica.

Joi, la ora 13,00, erau cazate în căminele Universităţii din Bucureşti şi la Casa de Oaspeţi ‘Academica’ 173 de persoane, studenţi străini şi cetăţeni ucraineni. Acestora li se adaugă cele peste 60 de persoane găzduite de căminul Institutului Teologic Baptist, de Centrul Ruth, precum şi în spaţiile CEREFREA Villa Noel. Sunt aşteptate să sosească în cursul acestei zile alte aproximativ 40 de persoane.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks