Fanii echipei Bayern Munchen care vor călători la Budapesta pentru meciul cu FC Sevilla, din Supercupa Europei, vor trebui să intre în carantină la întoarcerea în Germania sau să efectueze un test coronavirus, scrie dpa. Guvernul landului Bavaria a înăsprit reglementările privind carantinarea şi a anulat o excepţie prevăzută anterior în care fanii nu erau obligaţi să rămână în carantină dacă stăteau mai puţin de 48 ore în zonele de risc. ‘Consiliul de miniştri consideră necesară înăsprirea măsurilor de combatere a coronavirusului. Chiar şi o scurtă şedere în zonele de risc reprezintă o problemă, o ameninţare de răspândire a infecţiei Acest lucru va afecta în special Supercupa Europei’, a spus premierul bavarez Markus Soeder. El a făcut încă odată un apel la suporterii lui Bayern să se gândească de două ori înainte de a decide să se deplaseze la Budapesta. ”Fanii care vor merge acolo vor trebui să intre în carantină la întoarcere sau să facă imediat testul de depistare a coronavirusului”, a spus Soeder. Suporterii echipei bavareze au returnat 800 de bilete forului european, care a permis anularea gratuită a tichetelor ce nu vor fi redistribuite. Autorităţile sanitare germane au declarat săptămâna trecută Budapesta drept zonă cu risc ridicat de infectare cu coronavirus, numărul infecţiilor înregistrate pe o perioada de şapte zile fiind în medie de circa 100. Atât Bayern, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, cât şi Sevilla, câştigătoarea Europa League, au primit voie să vândă câte 3.000 de bilete, reprezentând cumulat 30 la sută din capacitatea de 67.000 de locuri a stadionului care va găzdui meciul de joi, Puskas Arena.