Cresc tensiunile în coaliţia de la guvernare, PSD și PNL nu dau semne că vor ajunge la un acord în privinţa datei alegerilor prezidenţiale. Într-o declaraţie făcută la Bruxelles, unde are loc reuniunea Socialiştilor Europeni, liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, chiar i-a atacat pe liberali, cărora le-a cerut să dea dovadă de onoare nu doar pe panouri, ci şi în discuţiile din coaliţie.
Marcel Ciolacu a declarat, la Bruxelles, că Partidul Național Liberal dorește să schimbe regulile jocului.
”Nu am stabilit ședința de coaliție. Este evident că PNL dorește să schimbe regulile jocului. Dacă decizia lor rămâne aceeași nu are rost să facem coaliție. Trebuie să facem o distincție clară între prim-ministru și președinte PSD. Nu sunt doar două partide care sunt competitori politici în România. Eu am ieșit ca premier și am anunțat un calendar, pentru ca toate partidele să se organizeze în funcție de acest calendar. Eu am propus 1 septembrie, domnul Ciucă 15 septembrie, așa cum tot dânsul a venit apoi cu 29 septembrie, iar acum văd că vrea altă dată”, a declarat Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că Partidul Național Liberal ”nu și-a ținut cuvântul dat.”
”Poate trebuie să înțelegem că onoarea nu este numai pe panouri, ci este și în discuțiile în cadrul coaliției”.
De asemenea, el a mai adăugat că în calitate de prim-ministru trebuie să aibă o abordare deschisă în discuții cu toate partidele politice. ”Dacă acest calendar anunțat anterior nu se ține, acest lucru îl voi face”.
Surse din interiorul PNL susțin că nu ar dori să comenteze aceste declarații ale premierului, însă părerea liderilor PNL rămâne aceeași, și anume că alegerile prezidențiale ar trebui să fie organizate pe final de an.
În continuare liderii PNL au cele două variante, ca prim tur de scrutin pe 27 octombrie și 10 noiembrie, cel de-al doilea tur de scrutin. O altă variantă ar fi – primul tur de scrutin pe 10 noiembrie, iar al doilea să aibă loc pe 24 noiembrie.
Surse spun că acestea ar fi variantele cu care PNL merge înainte, însă rămâne de văzut dacă va mai avea loc o ședință a coaliției vineri. Premierul Marcel Ciolacu susține că dacă nu se schimbă punctul de vedere al PNL, atunci nici ședința nu are rost să se mai țină.
PSD a insistat pentru organizarea scrutinului în septembrie și a dat ultimatum ministrului de Interne să vină cu o hotărâre până vineri. Liberalii au venit la ultimele discuții cu propunerea că alegerile prezidențiale să se desfășoare la termenul constituțional, în luna noiembrie. Ei spun că decizia că scrutinul să aibă loc în septembrie se baza pe două premise: un scor de peste 50% pentru Alianța PSD-PNL la europarlamentare și candidat comun la prezidențiale. Iar acestea nu mai sunt de actualitate.
Sursa: Știrile TVR
Articolul Fără consens pentru prezidențiale. Ciolacu: PNL dorește să schimbe regulile jocului. Surse: Liberalii nu cedează presiunii apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro