Din cele circa 100 de teste antigen efectuate la Farmacia Socială, singura din mediul rural care are un centru de testare COVID în judeţul Mureş, în jur de 10% au dat rezultat pozitiv, a declarat, joi, pentru AGERPRES, antreprenorul social Marius Dumitrescu.
‘De Ziua Naţională, cei care au fost interesaţi, circa 100 de persoane, s-au adresat centrului nostru, unde am făcut teste gratuite antigen COVID. Un procent suprinzător au ieşit pozitive, în jur de 10%, persoane care ieşiseră la plimbare în 1 Decembrie. Testul a identificat acest virus pe ultimele 5 zile de activitate – a fost un week-end prelungit, a fost Sfântul Andrei – poate că oamenii nu au mai respectat distanţarea obligatorie sau nu s-a purtat masca. Testele au fost puse la dispoziţie gratuit de Ministerul Sănătăţii şi nu au existat costuri, atât serviciul de testare, cât şi testele au fost gratuite. Testarea în mediul rural este o soluţie pentru situaţia epidemiologică actual. Şi aceasta pentru că persoanele din mediul rural nu se deplasează, poate datorită costurilor de transport şi a timpului către un laborator. Suntem singura farmacie din mediul rural din judeţul Mureş care are un centru de testare autorizat’, a precizat Marius Dumitrescu.
El spune că în 20 de minute persoana află dacă în ultimele cinci zile a intrat în contact cu virusul, însă are şi beneficiul obţinerii unui certificat verde pentru 48 de ore, care îi facilitează accesul în instituţii.
‘Testele nazofaringiale cred că au o acurateţe mai mare decât cele de salivă, mai ales dacă sunt făcute de un profesionist. Testele făcute la domiciliu, de multe ori, le întâlnim cu rezultat fals negativ, însă testul antigen rapid depistează în maximum cinci zile contactul cu virusul, dacă am depăşit această perioadă, soluţia este un test PCR. La mulţi pacienţi văd reţinerea de a se adresa unui centru autorizat fiindcă datele se raportează la DSP. Însă trebuie luat în calcul că, dacă este depistat pozitiv, poate accesa medicamentul prescris de medic şi ulterior, după 14 zile, primeşte şi certificatul de trecere prin boală, care este valabil şase luni. Vaccinaţi sau nevaccinaţi, trebuie să fim foarte atenţi la simptome. Este foarte periculos să eviţi un astfel de centru şi să te tratezi singur cu ce vezi pe Facebook. Şi aceasta pentru că medicul de familie nu va şti de această situaţie, este şi foarte periculos (…) Faptul că stăm acasă, lăsăm să scadă nivelul de oxigen, ignorăm simptomele şi ajungem într-o formă gravă’, a subliniat Marius Dumitrescu.