Hariclea Darclée, cea mai mare soprană a lumii la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, a cunoscut gloria mondială şi a cântat pe cele mai mari scene ale lumii. A purtat peste tot în lume numele României, care abia devenise stat independent pe harta Europei. A cucerit publicul, a cucerit şefi de stat şi personalităţi importante ale vremii, a cucerit marii compozitori ai timpului, care i-au compus special opere, pe care le-a interpretat în premieră absolută.
A debutat naţional la Brăila, pe scena Teatrului ‘Rally’, în 1881, iar internaţional în 1888, pe scena Operei Mari din Paris, cu rolul principal Margareta din ‘Faust’, încredinţat de celebrul Charles Gounod. Doi ani mai târziu, i-a fost încredinţat tot un rol principal pe cea mai mare scenă de operă a lumii: La Scala din Milano, rolul Chimenei, din ”Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi marele compozitor Giuseppe Verdi.
În decursul carierei sale, Darclée a urcat pe scena La Scala din Milano de 116 ori. Toate apariţiile sale naţionale şi internaţionale au fost un succes la scenă deschisă. ‘Darclée reprezintă un simbol al triumfului românesc peste hotare, imaginea sonoră a frumuseţii, a graţiei, a cântecului, ridicată pe scutul înfloritor al unei epoci unice în istoria lumii, sinteza definitivă a gloriei de scenă’, potrivit lui Nicolae Carandino.
Nicolae Carandino, publicist născut la începutul secolului al XIX-lea, care a cunoscut-o şi a apreciat-o pe Hariclea Darclée, relatează în cartea ‘Viaţa de glorie şi de pasiune a marii cântăreţe Darclée’, apărută în 1939, la câteva luni de la moartea artistei, întâmplarea care a făcut ca cea mai mare soprană a lumii să se nască la Brăila, pe 10 iunie 1860.
‘Ion Haricli, mare proprietar în Teleorman, s-a hotărât, într-o bună zi a anului 1860, să-şi ducă grânele de la Turnu-Măgurele până la Brăila. Calea pe apă era uşoară şi plăcută, dar n-a consimţit decât cu greutate să ia cu sine pe soţia sa Maria, care aştepta să nască. La Brăila s-a dovedit că Haricli avusese dreptate să exagereze prudenţa faţă de ‘starea interesantă’ a soţiei sale. Într-un amurg de iunie, câteva zile după ce au sosit în oraş, jupâniţa Maria avea să îi dea naştere aceleia care urma să devină Darclee’, scrie Carandino.
Tatăl, Ion Haricli, şi-ar fi dorit să aibă un băiat, care să îi poarte numele. Îi muriseră doi copii şi mai avea o fată, pe nume Caterina, care era mută. ‘Ceea ce destinul nu oferise uneia va oferi cu vârf şi îndesat celeilalte: glas divin’, potrivit scriitorului brăilean Viorel Coman.
Ion Haricli, moşier de origine greacă, ‘era un om înalt şi frumos, cu aspecte britanice şi purtări distinse, ştia destulă carte pentru vremea lui, umblase prin străinătăţuri’, spune Carandino.
Mama, Maria Haricli, ‘se trăgea din os domnesc, născută Aslan, era nepoată directă a domniţei Mavrocordat şi păstra în educaţie, în obiceiuri, în frumuseţea ei falnică semnul nobilei origini’, mai spune Nicolae Carandino.
‘Deşi bunicul Aslan, care îi era naş, ar fi preferat numele domniţei, Haricli s-a opus cu îndârjire. ‘Să poarte numele meu! – a hotărât încruntat boierul şi i-a dat numele de Hariclea’, iar Ileana Ţiganca i-a prezis la naştere că ‘o să călătorească mult în viaţă şi mereu o să fie în sărbătoare’, relatează Carandino.
După naşterea Haricleei, soţii Ion şi Maria Haricli s-au întors la Turnu Măgurele, unde aveau o casă aşezată în piaţa principală. Maria Haricli a mai născut o fată, Amelia, iar de toţi copiii avea grijă Nina, o guvernantă bavareză, aşa se explică faptul că prima limbă pe care a învăţat-o Hariclea a fost germana.
În copilărie, înainte de a împlini şapte ani, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. După ce şi-a revenit, părinţii au hotărât să o trimită la învăţătură în străinătate, mama ar fi vrut să o trimită la Paris, tatăl la Viena. În cele din urmă, familia alege pensionul vienez Lobkovitz, pentru că era mai aproape şi mai uşor de ajuns cu vaporul. Hariclea va învăţa, alături de alte fete din aristocraţia imperială, timp de opt ani în această şcoală cu reputaţia de a fi una dintre cele mai bune din acea perioadă.
‘O singură fiinţă şi-a dat seama de calităţile neobişnuite ale Haricleei Darclée. Marchesi, celebra profesoară de canto (de la pensionul Lobkovitz), care instruise şi mai avea să instruiasă artişti lirici cu faimă, a desluşit cu urechea ei experimentată forţa, claritatea şi în acelaşi timp fineţea unui glas de care merita să te ocupi’, se menţionează în cartea ‘Darclée’, semnată de muzicologul George Sbîrcea şi compozitorul şi dirijorul Ion Hertulari Darclée (fiul Haricleei Darclée).
Profesoara Marchesi s-a oferit să îi dea gratuit lecţii de canto. Câţiva ani mai târziu, întoarsă în ţară după terminarea studiilor la Viena, Hariclea va regreta că nu a acceptat oferta profesoarei Marchesi de a se instrui în arta cântului. ‘Hariclea venea dintr-o lume unde muzica şi arta erau acceptate doar ca un spectacol al pehlivanilor şi al comedianţilor, pe care cei care îi plăteau aveau oricând dreptul să-i fluiere şi să-i dispreţuiască. Cântul, ‘gargarisirea cu sprâncenele încruntate’, era o treabă a micii burghezii nevoiaşe, liberă să-şi agonisească traiul aşa cum va găsi de cuviinţă. Crescută pe de o parte în spiritul acestei atitudini faţă de artă, Hariclea moşteneşte pe de altă parte interesul pentru muzică şi teatru al mamei sale, pe care Viena avea să-l sporească, adâncindu-l şi transformându-l pe nesimţite în pasiune’, potrivit lui Carandino.
La 18 ani, Hariclea revine în ţară şi merge la Bucureşti, unde se stabiliseră părinţii ei după inundaţiile din primăvara anului 1878, când apele înghiţiseră, într-o singură săptămână, aproape toată averea familiei Haricli. ‘Scăpătarea lui Ion Haricli era relativă. Faţă de ce posedase cu câţiva ani înainte, putea fi socotit un om sărac. Dar în raport cu ceea ce aveau alţii, mai dispunea de suficiente mijloace pentru a duce o existenţă ferită de grijile mărunte’, se arată în volumul ‘Darclée’.
În Bucureşti îl cunoaşte pe compozitorul George Cavadia, cel care avea să îşi pună amprenta într-un mod covârşitor asupra destinului său. Prin intermediul lui Cavadia, Hariclea intră în anturajul Reginei Maria (Carmen Sylva), prinţesei Ştirbey, Elenei Grădişteanu, Elenei Văcărescu, profesorului Gheorghe Stephănescu. Remarcând calităţile deosebite ale glasului său şi pentru a nu-şi irosi talentul ‘la sindrofii şi festivaluri de binefacere’, George Cavadia o determină pe Hariclea Darclée să ia lecţii de canto cu profesoara La Kerre.
În februarie 1881, se căsătoreşte cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulari, iar timp de 5 ani viaţa ei se împarte între oraşele Tulcea, Brăila şi Iaşi, unde soţul, militar de profesie, este detaşat cu garnizoana.
Scriitorul brăilean Viorel Coman a declarat, pentru AGERPRES, că alegerea celui care-i va fi soţ a reprezentat ‘o primă formă de exprimare a personalităţii Haricleei Darclée’.
‘Deşi mama dorea să o mărite cu un Mavrocordat vârstnic şi bogat, care să-i asigure un trai tihnit, Hariclea hotărăşte altfel. Se mărită cu Iorgu Hartulary, ofiţer de artilerie, viteaz în Războiul de Independenţă, decorat cu ‘Virtutea militară’. Iorgu se dovedeşte a fi un cartofor împătimit şi fără noroc. De mai multe ori pierde ‘averea lichidă’ a familiei. De cele mai multe ori, ceea ce risipea Iorgu completa Ion Haricli. Ca tânăr ofiţer, soţul este detaşat la Tulcea, Brăila şi Iaşi. Lumea bună a Brăilei – marile familii Sulioti, Pana, Cavadia – o primeşte cu încredere’, spune scriitorul Viorel Coman.
În Brăila, oraşul său natal, se reîntâlneşte cu George Cavadia, care obişnuia să organizeze în casa lui mici serate muzicale. La vremea aceea, Brăila era denumită ‘oraşul cu 2.000 de piane’. Sfătuită de George Cavadia, Hariclea începe să ia lecţii de canto cu tenorul italian Luigi Ademollo, stabilit la Brăila. La îndemnul încurajator al lui Cavadia, pe 25 martie 1881, Darclée debutează pe scena Teatrului ‘Rally’ din Brăila, într-un concert organizat de Ambasada Greciei la Bucureşti.
Muzicolog doctor Nicu Teodorescu, fost director al Instituţiei publice de spectacole ‘Lyra’, a răscolit arhivele cu intenţia declarată de a demonstra trecutul istoric muzical al Brăilei şi faptul că Hariclea Darclée, cea mai mare soprană a lumii la finele secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, a debutat pe scena Teatrului ‘Rally’ din Brăila, la vârsta de 21 de ani.
‘Cronica concertului nu s-a păstrat, dar, potrivit afişului pe care l-am descoperit la Direcţia Arhivelor din Brăila, Darclée a cântat în prima parte împreună cu ‘dogele muzicii brăilene’, George Cavadia, duetul pentru contraaltă şi bariton din opera ‘Favorita’, de Gaetano Donizetti. În partea a doua, a cântat o romanţă pentru care, cum a consemnat Liviu Macedonescu, după informaţia lui Andrei Ballati şi a unor membri ai Societăţii Corale Greceşti prezenţi la spectacol, a fost aplaudată îndelung. Dacă Hariclea Hatiulary Darclée ar fi brăileancă numai prin certificatul de naştere, n-aş fi studiat sute de documente de arhivă, n-aş fi stăruit să institui la Brăila, în 1995, un concurs de canto cu numele ei şi n-aş fi făcut mulţi ani demersuri insistente să i se confere Titlul de Cetăţean de Onoare. După ce, în 1968, am descoperit şi în 1971 am reprodus, în monografia Corului ‘Armonia’ afişul concertului susţinut de soprană în sala Teatrului ‘Rally’, toţi muzicologii s-au lămurit că Darclee este fiică a Brăilei nu numai prin naştere’, scrie Nicu Teodorescu în cartea ‘Hariclea Hatiulary Darclée’, dedicată marii soprane.
Din Brăila, Hariclea pleacă la Iaşi, unde este detaşat soţul ei Iorgu Hartulari. Potrivit scriitorului Viorel Coman, în provincia românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Hariclea ducea o existenţă fără ecou, în care patima pentru jocul de cărţi a soţului ei ruina lent, dar sigur familia. Hotărâtă să reuşească în arta cântului, în aprilie 1886, ia decizia de a se muta împreună cu soţul la Paris, unde pe 7 iulie acelaşi an dă naştere fiului lor, Ion Hartulari Darclée, care va urma studiile muzeale la Paris şi va deveni compozitor şi dirijor.
‘Acesta e momentul cheie al destinului Haricleei. Ca prin minune se trezesc în ea energii nebănuite, acumulate, amânate. Tot ceea ce părea că o va pierde, de fapt o întăreşte. Ea este adepta unei ‘soluţii eroice’, singura care să o scoată din sărăcie. Alege, pentru afirmare, Parisul. Este ora ei astrală. Păruse resemnată şi împăcată. Imaginea însă era înşelătoare. În realitate acumulase energii pentru încordarea arcului. Nu avem în literatura română decât o singură experienţă umană pe măsură: a scriitoarei Hortensia Papadat Bengescu. Asemănările de destin dintre cele două mari personalităţi de anvergură europeană sunt izbitoare. Tot acest sentiment al pustiului devine energie de nestăvilit într-un suflet pur, aprig, sufocat de real, dar însetat de ideal’, afirmă Viorel Coman.
Conştient de talentul ei, George Cavadia îi susţine financiar studiile de la Paris, cu profesoara Maria Sasse, baritonul Faure şi compozitorul-pianist Edmond Duvernois, care îi prezic un viitor strălucit. ‘Preocupaţi de devenirea ei artistică, George Cavadia şi Edmond Duvernois au prezentat-o lui Charles Gounod, care, impresionat de glasul ei, i-a propus o audiţie în faţa juriului ‘Operei Mari’ din Paris. S-a întâmplat la 7 iulie 1888, când Darclée, cântând ‘Aria Julietei’, din opera ‘Romeo şi Julieta’, a entuziasmat juriul’, notează Nicu Teodorescu.
Debutul internaţional al Haricleei Darclée are loc pe scena Operei Mari din Paris, pe 14 decembrie 1888, cu rolul Margareta din ‘Faust’, încredinţat de celebrul Charles Gounod. Succesul de la Paris este unul uriaş şi îi aduce contractul unui turneu pe care îl va începe în vara anului următor prin marile săli de operă ale Europei. ‘În câteva zile Darclée devine o glorie a Parisului. Tot Charles Gounod îi caută un pseudonim de seamă. De la ‘dHariclée’ ajunge, rotunjind franţuzeşte, la Darclée, nume uşor exotic, dar care va numi, cel puţin pentru un sfert de veac, cea mai mare legendă a muzicii de operă’, ne spune Viorel Coman.
Doi ani mai târziu îi este încredinţat tot un rol principal pe cea mai mare scenă de operă a lumii: La Scala din Milano. La 26 decembrie 1890, evoluează pentru prima dată pe scena Teatro alla Scala din Milano, unde interpretează rolul Chimenei, din ”Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi marele compozitor italian Giuseppe Verdi. În decursul carierei sale muzicale, Darclée a urcat pe scena La Scala din Milano de 116 ori.
‘Scala a fost marele pas spre strălucita sa carieră. Din acest moment Darclée nu numai că a intrat în conştiinţa colectivă a pretenţioşilor melomani italieni, dar a început să fie solicitată de mari compozitori: Carlos Gomez a stăruit ca, la premiera operei ‘Condor’, partea sopranei să fie interpretată de Darclee, căreia, după spectacol, i-a dăruit o fotografie cu dedicaţia ‘Sublimei mele Odalee, neîntrecute Darclée’; Alfredo Catalani, după rolul jucat în opera ‘La Wally’, i-a fost recunoscător cu o fotografie pe care a scris ‘Impecabilei Wally’; Pietro Mascagni, impresionat de felul în care a interpretat rolul Santuzzei, din opera ‘Cavaleria rusticana’, i-a făcut dar o fotografie cu înscrisul ‘Celebreii noii Santuzza, Darclée, cu vie recuno tinta’; de la Giacomo Puccini, după un spectacol cu opera ‘Manon Lescaut’, a primit o fotografie pe care compozitorul a scris ‘Celei mai frumoase şi desăvârşite Manon’ şi de la Giuseppe Verdi, după rolul din ‘Traviata’, una cu dedicaţia ‘Prea frumoasei, bravei mele Violeta’ ”, potrivit lui Nicu Teodorescu.
După răsunătoarele succese obţinute în străinătate, Hariclea Darclée revine în Bucureşti, în aprilie 1892, unde este aşteptată în gară ‘cu covor de anemone şi crini, aplaudată şi purtată pe braţe’, evocă acel moment Nicu Teodorescu.
‘Pe scena Teatrului Naţional a cântat în ‘Romeo şi Julieta’, ‘Faust’ şi ‘Cavalleria rusticana’. Publicul a ovaţionat-o strigând ‘Trăiască privighetoarea Carpaţilor!’, Regele Carol I i-a conferit Medalia ‘Bene Merenti’ Clasa I, actriţa Aristizza Romanescu şi colegii ei, Constantin Nottara şi Grigore Manolescu, au plâns de bucurie, compozitorul Grigore Ventura i-a compus romanţa ‘Doi ochi eu am iubit în viaţă’ şi scriitorii Radu D. Rosetti, Victor Eftirniu şi Cincinat Pavelescu i-au dedicat versuri’, mai notează Nicu Teodorescu.
Apariţiile publice din perioada 1893-1910 au făcut-o cunoscută în întreaga lume, Hariclea Darclée impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florenţa, Neapole, Madrid, Roma, Buenos Aires, Sao Paolo, Lisabona, Monte Carlo, New York, Boston, Philadelphia, Petersburg, Moscova.
Au fost compuse special pentru ea şi interpretate în premieră absolută operele: ”Condor” de Carlos Gomes (rolul Odulea, Teatrul Scala din Milano, 1891); ”I Rantzau” de Pietro Mascagni (rolul Luisa, premiera absolută la Teatro della Pergola din Florenţa, 1892); ”Cristoforo Colombo” de Alberto Franchetti (rolurile Isabella di Aragona, Ikuamota, Teatrul din Genova, 1892); ”Amy Robsard” de Isidor da Lara (rolul Amy Robsard, Opera din Monte Carlo, 1897); ”Hero e Lenadro” de Luigi Mancinelli (rolul Hero, Opera din Madrid, 1897); ”Iris” de Pietro Mascagni (rolul Iris, premiera absolută la Teatrul de Operă din Roma, 1898, apoi la Milano şi Bucureşti); ”Enoch Arden” de Alexis Catargi (rolul Ammie Lee, Teatrul Naţional din Bucureşti, 1904); ”Eidelberga mia” de Ubaldo Pachierotti (rolul Catnei, Teatrul Colon din Buenos Aires, 1909), scrie Nicu Teodorescu în cartea ‘Hariclea Hatiulary Darclée’.
Giacomo Puccini a considerat-o singura cântăreaţă care poate încarna rolul Floriei în ”Tosca” şi, la cererea ei, a adăugat operei aria ”Vissi d’arte, vissi d’amore”, distribuind-o în spectacolul de premieră ce a avut loc la Teatro Constanzi din Roma la 14 ianuarie 1900, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, conform volumului amintit.
‘Cu entuziasm a fost primită peste tot. Scrisorile şi poeziile primite de la admiratori din Brazilia şi atenţia de care s-a bucurat din partea preşedintelui acestei ţări şi a oficialităţilor din marile oraşe sunt alt capitol care îi întregesc personalitatea. La Sao Paulo, preşedintele i-a pus la dispoziţie trenul prezidenţial. La coborâre, elevele Conservatorului, îmbrăcate în alb şi cu coşuleţe cu petale de flori în mâini, au cântat Imnul Braziliei şi al României, personalităţi ale oraşului au ţinut alocuţiuni, locuitorii au ovaţionat-o până la hotel. Mai mult de atât, a fost compus Valsul Darclée, create parfumul, vestimentaţia şi coafura Darclée’, aminteşte Nicu Teodorescu.
Hariclea Darclée, cunoscătoare a mai multor limbi străine (germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză, greacă, rusă), a fost apreciată de mari compozitori, de la G. Verdi, Ruggiero Leoncavallo, J. Massenet, Alfredo Catalani, la G. Puccini şi a cântat alături de Enrico Caruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini.
‘Cunoscută în lumea largă, întâi italienii şi pe urmă francezii au voit să fie considerată de-a lor. Presa italiană i-a recunoscut naţionalitatea, dar a apreciat că artista aparţine muzicii din Peninsulă şi presa milaneza a scris că este ‘cea mai mare reprezentantă din toate timpurile a artei lirice italiene’. Francezii, prin Edmond Duvernois, aveau aceeaşi pretenţie. La noi, George Cavadia susţinea că pe toate afişele spectacolelor în care apărea Darclée ar trebui să se precizeze că este româncă, idee aprobată de soprană. Luându-i în seamă dorinţa, la Lisabona, cu prilejul unui spectacol cu ‘Tosca’, fanfara comunală a intonat ‘Imnul Regal’ al României, cabina i-a fost decorată cu Tricolorul românesc şi o gazeta a notat: ‘Romania, la cara patria della grande artista’ (România, patria dragă a marii artiste)”, potrivit lui Nicu Teodorescu, care afirmă că ”Darclée trăieşte prin cele 58 de roluri, în 56 de opere compuse de 31 de compozitori, dintre care 12 sunt nemuritori ca şi ea’.
Hariclea Darclée s-a remarcat drept cântăreaţă de operă, dar vocea sa de excepţie i-a permis abordarea unui repertoriu vast, care a cuprins şi lieduri, oratorii, chiar şi romanţe, având curajul de a aborda chiar şi lucrări inedite sau foarte rar cântate.
‘Toată faima pe care şi-o câştigase nu i-a alterat deloc caracterul deosebit. Profund credincioasă, înaintea concertelor, întotdeauna aprindea o lumânare la icoana Maicii Domnului, ce stătea totdeauna pe măsuţa cabinei sale din teatre’, mai spune Nicu Teodorescu.
Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece româneşti, respectiv ‘Cântecul fluieraşului’ de George Stephanescu şi ‘Vai, mândruţă, dragi ne-avem’ de Tiberiu Brediceanu, înregistrate cu acompaniament de pian, spre sfârşitul vieţii.
‘Păcat că mijloacele tehnice ale timpului nu au făcut posibilă înregistrarea vocii cu care a interpretat în limbile română, franceză, italiană, germană, spaniolă, greacă, engleză şi rusă roluri de soprană lirică lejeră, soprană lirică, soprană lirică spinto, soprana dramatică, soprană Falcon, mezzosoprană şi contralta’, menţionează Nicu Teodorescu.
Faimoasa soprană Hariclea Darclée a primit mai multe decoraţii, între care Ordinul ”Bene Merenti”, clasa I, acordat de Carol I, şi distincţiile otomane ”Medalia Artistică” şi ”Marele Ofiţer al Sefakatului”. În 2004, i-a fost acordat post-mortem titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Brăila.
S-a retras definitiv de pe scenă după un spectacol susţinut la Teatrul Pergola din Florenţa, în mai 1918. În septembrie 1936, s-a întors în România, cu intenţia de a preda la Conservator sau de a cânta pe scena Operei Române. Şi-a dorit foarte mult, totodată, să înfiinţeze o şcoală românească de canto, însă nu a găsit susţinere din partea statului român.
A murit pe 10 ianuarie 1939, la Spitalul Filantropia din Bucureşti, în sărăcie şi uitată, după ce aproape trei ani a locuit într-un mic hotel situat în apropierea Gării de Nord. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu, funeraliile fiind finanţate de către Ambasada Italiei.
‘În timp ce fiul ei şi câţiva prieteni credincioşi alergau să strângă banii pentru înmormântare, Italia îşi exprimă dorinţa de a suporta ea toate cheltuielile. Hariclea Darclée nu a avut astfel funeralii naţionale, s-au strâns câţiva prieteni, un mănunchi de admiratori, care au depus modestele lor flori pe sicriu’, se arată în volumul ‘Darclée’.
Regizorul Mihai Iacob a realizat, în 1960, filmul ”Darclée”, în care evoca viaţa sopranei Hariclea Darclée, cu Silvia Popovici în rolul principal, alături de Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cristea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici. A devenit cel mai cunoscut film al său, reprezentând România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, în 1961.
Hariclea Darclée a fost numită de-a lungul timpului, de presa naţională şi internaţională, ”privighetoarea Carpaţilor”, ”privighetoarea adorată”, ”măiastra pasăre de basm”, ”vocea începutului de secol”, ”cea mai mare cântăreaţă a zilelor noastre”, iar Enciclopedia dello Spettacolo, ”cea mai mare cântăreaţă a lumii timp de 25 de ani”, notează ”Dicţionarul personalităţilor feminine din România” (Editura Meronia, 2009).
În 1995, la împlinirea a 135 de ani de la naşterea celebrei soprane, în Brăila, oraşul său natal, a fost organizată prima ediţie a Concursului Naţional de Canto ”Hariclea Darclée”, festival care a sărbătorit în 2022 un sfert de veac de existenţă.
Veronica Dobrin, director executiv al Fundaţiei Darclée încă de la înfiinţare (1997), fost director al Teatrului ‘Maria Filotti’ timp de aproape 10 ani şi fost director al Direcţiei pentru Cultură Brăila în 1995, anul în care au fost puse bazele Concursului Darclée, a dezvăluit, pentru AGERPRES, povestea care a stat în spatele apariţiei şi organizării acestui mare eveniment de talie internaţională.
‘Doctorul Teodorescu ţinea neapărat ca la Brăila să organizăm un concurs de canto în memoria Haricleei Darclée. Ideea de aici a pornit. Eu eram atunci director al Direcţiei pentru Cultură şi m-a simţit să sunt alături de el. Am început să căutăm pe cineva care ar putea fi în fruntea unui asemenea concurs. Doctorul Teodorescu era prieten cu marele bariton David Ohanesian şi a vorbit cu el. A vorbit şi cu Alexandru Fărcaş, care era rectorul Academiei de Muzică din Cluj. La recomandarea maestrului David Ohanesian, în aprilie 1995, autorităţile oraşului au invitat-o la Brăila pe soprana Mariana Nicolesco, care a venit însoţită de domnul Radu Varia, David Ohanesian şi un reprezentant al Ministerului Culturii. Au fost întâmpinaţi de Anton Lungu, primarul de atunci al Brăilei, şi au stat în Brăila o zi întreagă. Au fost vizitate sălile de spectacole, în primul rând Sala Tineretului şi sala Teatrului, unde au fost analizate condiţiile de acustică şi de concurs. S-a stabilit ca prima ediţia a Concursului Naţional de Canto ‘Hariclea Darclée’ să aibă loc în perioada 20 – 27 august 1995 în teatrul brăilean, locul în care, în urmă cu 114 ani, debutase celebra artistă. A fost un concurs naţional pregătit din luna mai, până în august. Cu o forţă extraordinară şi cu susţinerea foarte serioasă a domnului primar Lungu am reuşit să organizăm prima ediţie a concursului’, îşi aminteşte Veronica Dobrin.
Potrivit acesteia, succesul de care s-a bucurat prima ediţie a Concursului ‘Darclée’, ecourile din presa naţională şi internaţională şi interesul manifestat de tinerii artişti lirici i-au determinat pe organizatori şi în special pe mentorul manifestării, soprana Mariana Nicolesco, ‘să cuteze spre transformarea concursului într-unul internaţional începând cu anul 1997’. Din 2015, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ‘Hariclea Darclée’ se desfăşoară sub Înaltul Patronaj UNESCO, în semn de recunoaştere a contribuţiei aduse patrimoniului mondial al culturii.
Ideea organizării Cursurilor de Măiestrie Artistică Master Classes, care au adus la Brăila în aceşti 25 de ani peste 2.900 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente, i-a aparţinut Veronicăi Dobrin, cea care şi-a pus amprenta asupra culturii brăilene vreme de peste 22 de ani şi care s-a ocupat, în mod voluntar, din 1995 şi până în prezent, de organizarea la Brăila a evenimentelor Darclée.
‘În 1996, eu i-am sugerat Marianei Nicolesco ideea de a face un Master Classes. Văzusem ceva de acest gen la Constanţa şi i-am zis că poate ar fi bine să facem şi noi la Brăila. Cursurile de Măiestrie Artistică oferite gratuit de Mariana Nicolesco au devenit un Atelier Liric continuu prin excepţionala sa experienţă şi pregătire profesională, prin exigenţa şi simţul pedagogic împletit cu dragostea manifestată faţă de fiecare cursant’, afirmă Veronica Dobrin.
Dispariţia sopranei Mariana Nicolesco (14 octombrie 2022) va aduce schimbări majore în organizarea Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto ‘Hariclea Darclee’, potrivit omului de cultură Veronica Dobrin.
‘Din punctul meu de vedere, în formula în care a fost, Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ‘Hariclea Darclee’ nu va mai fi. Nu cunosc pe nimeni care să aibă energia şi forţa pe care le-a avut Mariana Nicolesco. A adus concurenţi din toate colţurile lumii datorită renumelui pe care îl avea la nivel internaţional. Era perfecţionistă până în cele mai mici detalii şi foarte exigentă atât cu ea, cât şi cu cei din jur. Avea o forţă extraordinară şi ştia exact ce trebuie făcut, în spatele ei mergeai la sigur, toate ediţiile Darclée au ieşit perfect. Verifica absolut tot, cum dorm concurenţii, cum e masa, dacă ajung banii. De banii pentru premiile mari, care porneau de la 15.000 euro şi coborau la 1.500 euro, se ocupa personal, făcea rost de la sponsori, pentru că din buget nu se puteau acorda premii. În total suma ajungea la 50.000 de euro, cine mai poate face rost de atâţia bani?’, mai spune Veronica Dobrin.
Hariclea Darclée şi Mariana Nicolesco au fost sopranele cu cele mai multe premiere absolute din întreaga istorie a Teatrului La Scala din Milano.
”În mod indiscutabil prima soprană a lumii timp de trei decenii, Darclée e un simbol al culturii noastre, pe care, cu mândrie, l-am readus în conştiinţa publică. Definită de muzicologi drept cea mai completă voce a timpului său, Hariclea Darclée a provocat ani şi ani de zile adevărate cutremure de emoţie şi ovaţii de la Paris, la Roma şi Buenos Aires, de la Milano, la Sankt Petersburg ori la Lisabona. Dispariţia ei a fost o uriaşă pierdere pentru cultura universală’, spunea soprana Mariana Nicolesco, la ultima ediţie a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto ‘Hariclea Darclee’.
