Iulia Hasdeu este cunoscută în istorie drept copilul genial şi precoce, îndrăgostit de ideal şi avid de cunoaştere, care şi-a dorit nespus de mult să lase ceva în urmă şi care, după spusele tatălui său, savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu, a transmis o moştenire mult mai bogată decât scriitori care au trăit zeci de ani.
Lilica, aşa cum era ea alintată în familie şi de către apropiaţi, s-a născut la data de 2/14 noiembrie 1869, la Bucureşti, iar copilăria şi-a petrecut-o alături de prietene întotdeauna mai mari decât ea.
‘Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost numit, în 1876, director al Arhivelor Statului şi atunci s-au mutat în locaţia de la arhive. Erau clădiri vechi, cu umezeală, întuneric, dar Iulia a beneficiat de o grădină enormă şi acolo a fost locul ei de joacă cu prietene totdeauna mai mari de vârstă decât ea’, a povestit, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Culturale ”Iulia Hasdeu”, Crina Bocşan Decusară.
Parcursul educaţional al Iuliei Hasdeu a fost unul prodigios. Astfel, fetiţa avidă de cunoştinţe ştia deja, la vârsta de 5 ani, limbile franceză, engleză, germană şi, probabil, maghiară, pe care mama ei o cunoştea, fiind din Roşia Abrudului, arată Crina Bocşan Decusară.
‘Pentru că nu erau şcoli publice de fete, ea a dat examenele la Colegiul ‘Sfântul Sava’, cu dispensă de vârstă, cumulate pentru cele două cicluri, şi a absolvit la 11 ani cu ‘foarte bine’. În paralel, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Bucureşti, luând, totodată, lecţii particulare de canto şi de pian, şi a terminat cu cunună, adică coroniţă’, a precizat preşedintele Asociaţiei Culturale ”Iulia Hasdeu”.
După ce a absolvit cu succes cursurile în Bucureşti, în 1881 a plecat, însoţită de mama ei, la Paris. ‘În felul acesta se masca oarecum şi relaţia tulbure din familia lui Hasdeu, pentru că Hasdeu era acuzat de infidelităţi numeroase, însă mama, pentru stabilitatea familiei, a hotărât să nu divorţeze. Atunci, sub pretextul că Iulia îşi va continua studiile în altă parte, unde va fi apreciată pe meritele ei, nu ca fiică a lui Hasdeu, au plecat la Paris. Ea şi-a continuat studiile, ca bursieră a statului român, la Colegiul Sevigne, unde, după două luni, era deja remarcată de inspectorii şcolari de la Sorbona care verificau procesul de educaţie de aici. Caietele ei erau puse la colţul de onoare pentru frumuseţea stilului de a scrie’, ne dezvăluie Crina Bocşan Decusară.
La 16 ani a început studiile la Sorbona, fiind prima româncă studentă la această universitate, dar a urmat în particular şi cursuri de desen şi pictură în capitala Franţei.
‘Iulia Hasdeu îşi pregătea teza de doctorat, despre care profesorii care îi conduceau lucrarea preconizau că o poate susţine în doi ani. Aceasta era despre teodiceea poporului român – adică credinţe, ritualuri, religie, mai ales partea de folclor pe care voia să o valorifice, iar din corespondenţa cu tatăl ei aflăm cât de multe informaţii îi cerea acestuia. Nu a reuşit să îşi susţină lucrarea, ci a ţinut doar două conferinţe’, mai spune Crina Bocşan Decusară, subliniind faptul că subiectul abordat de Iulia era extrem de vast, ceea ce dovedeşte setea acesteia de cultură.
La 7 ani, a scris romanul pentru copii ‘Mihai Vodă Viteazu’, iar precocitatea copilului se remarcă prin faptul că, până la 11 ani, scrisese cel puţin 4 romane pentru copii, nuvele şi povestiri în limba română.
‘Important de menţionat este că informaţiile pe care le lua de la tatăl ei le trata la nivelul copiilor, din dorinţa de a face accesibilă informaţia celor de-o seamă cu ea’, punctează preşedintele Asociaţiei Culturale ”Iulia Hasdeu”.
‘Iulia a fost permanent dublată – pe de o parte eleva conştiincioasă, veselă, care scria anecdote la adresa profesorilor, epigrame, iar de cealaltă parte, fata cea visătoare care, după 11 noaptea, când mama stingea lumina, începea să scrie acele frumoase poezii pe care tatăl le-a publicat, aşa cum le pregătise pentru tipar Iulia, sub numele Bourgeons d’Avril (muguri de aprilie)’, explică Crina Bocşan Decusară, evidenţiind caracterul premonitoriu al acestui nume – ‘După ce i-a fost publicat primul volum de poezii postum, Angelo de Gubernatis, într-o conferinţă la Geneva, a spus că titlul ales de Muguri de Aprilie este o sinteză a premoniţiilor ei. Viaţa ei a fost asemuită cu mugurele de aprilie care, atunci când dă căldura soarelui şi are soarele culturii aprins, aproape înfloreşte, dar vine crivăţul aspru care îi retează orice speranţă de viaţă. (…) Ea şi-a simţit sfârşitul’.
Spre sfârşitul anului 1886 apar primele semne ale tuberculozei, boală care se agravează în timp. ‘Când au apărut pe pernă primele pete de sânge, nu a mărturisit nimănui, dar în însemnări spune că au apărut garoafele roşii, care apoi s-au transformat în trandafirii roşii, tot în însemnările ei’, a declarat Crina Bocşan Decusară.
În 1887, Iulia nu-şi mai susţine licenţa, fiind nevoită să-şi întrerupă studiile, iar după îngrijiri medicale în Franţa şi Elveţia, în vara anului 1888 este adusă în ţară de părinţi.
‘Iulia iubea cerul senin, iubea dangătul clopotelor, câmpia împestriţată cu flori, zbaterea valurilor lacului Leman, iubea doinele mărturisite colinelor, era entuziasmată de strălucirea ‘cetăţii luminii’, pe când îngâna rugăciunea pentru plaiurile binecuvântate unde s-a născut, admira pe cavalerii medievali credincioşi jurământului’, spune preşedintele Asociaţiei Culturale ”Iulia Hasdeu”.
Boala a răpus-o înainte de a împlini 19 ani, la 17/29 septembrie 1888, la Bucureşti.
În timpul vieţii Iuliei, au fost publicate doar patru poezii, la iniţiativa lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, fără consimţământul fiicei sale.
Creaţia Iuliei Hasdeu, scurtă, dar densă, redactată în limba franceză, a fost publicată de B. P. Hasdeu în trei volume şi conţine ciclurile ‘Bourgeons d’Avril, Fantaisies et Reves’ (1889), ‘Chevalerie. Confidences et Canevas’ (1890), ‘Theatre, Legendes et contes’ (1890). Cărţile cuprind poezii, proză, basme şi povestiri pentru copii, un roman, eseuri, cugetări.
‘Când spun genialitate este termenul cel mai corect raportat la vârsta ei. Nu vanitoasă, dar ambiţioasă… Era ultima descendentă din această familie de erudiţi. Iată, erudiţia este o altă însuşire a ei. Talentul, modestia şi încrederea sunt dovedite pentru că, după 150 de ani, se mai vorbeşte despre Iulia Hasdeu şi să ştiţi că nu este depăşită. (…) A iubit frumuseţea şi dăruirea, care au fost caracteristici ale întregului neam Hasdeu, transmise de la tată şi bunic. A fost îndrăgostită de ideal şi, pe o fantezie foarte bogată, s-a grefat iubirea de om, de tinereţe şi de altruism. Pentru noi, Iulia Hasdeu înseamnă tinereţe repetabilă, de aceea ea este atât de uşor admirată de generaţii depărtate în timp. Ultima descendentă a neamului Hasdeu a intuit preţul şi puterea sacrificiului în numele dăruirii depline. Mesajul ei va fi mereu către generaţii viitoare: să fii învingător prin propriile eforturi’, conchide preşedintele Asociaţiei Culturale ”Iulia Hasdeu”.
Conform informaţiilor publicate pe site-ul Asociaţiei, două mari personalităţi contemporane Iuliei Hasdeu au spus despre aceasta: ‘Când toate operele ei vor fi publicate, când toate poeziile şi cugetările vor fi strânse în volum, oricine va putea să vadă că unica plăcere a acestui suflet ales era Frumosul Ideal’ (G. I. Ionescu Gion); ‘Domnişoara Hasdeu a făcut în ţara noastră (Franţa) cea mai mare onoare ţării sale’ (Sully Prudhomme).
După mărturia tatălui, apariţia operelor postume ale Iuliei îi consola pe cei doi părinţi, având efectul unui balsam: ‘Singura noastră consolare – consolare terestră – este că fiica noastră, moartă în floarea vârstei, a lăsat o moştenire literară, care prin bogăţia şi varietatea sa, ar fi marcat suficient o viaţă întreagă. Ca scriitoare ea a trăit o jumătate de secol, cel puţin’, se arată pe site-ul Muzeului Memorial ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” de la Câmpina.
Muzeul Memorial ‘Bogdan Petriceicu Hasdeu’ este considerat a fi unicul templu spiritist din lume. Acesta este un monument ridicat de savant în memoria fiicei sale, Iulia, între anii 1894 şi 1896. Edificiul a fost realizat după planuri desenate de Hasdeu, care ar fi fost inspirate de spiritul nemuritor al fiicei sale, construcţia conţinând nenumărate elemente de simbolistică.
