Numele Apostoleanu este legat astăzi de dispute interminabile în instanţă pentru moştenirea familiei care a deţinut în secolul XIX una dintre cele mai importante averi din Vrancea, dar puţini sunt cei care cunosc rolul pe care această familie l-a jucat pe scena politică a României, prin Gheorghe Apostoleanu, unionist convins, şi încă mai puţini cei care ştiu că în spatele acestuia a stat o femeie puternică, aprigă, capabilă să gestioneze de una singură averea impresionantă a familiei: Smaranda Apostoleanu.
În 1859, la vârsta de 15 ani, Smaranda, fiica lui Constantin Gâţă, un boier foarte bogat din Panciu, se căsătorea cu Gheorghe Apostoleanu, om politic şi profesor universitar. Cel mai probabil o căsătorie aranjată, dar tânăra soţie, nu neapărat foarte frumoasă după standardele zilelor noastre, care aducea cu sine o zestre considerabilă, şi-a luat în serios rolul de soţie a celui care avea aproape dublul vârstei sale, preocupat mai mult de carieră şi afacerile de stat. A fost o căsătorie fericită, din care s-au născut zece copii, dar numai cinci au ajuns la maturitate: Vasile Apostoleanu, Eliza Vârnav, Victoria Bibescu, Elena Manole şi Maria Cincu.
Într-o vreme în care viaţa socială a comunităţii era dominată de bărbaţi, femeile din Focşani şi-au găsit propria lor voce odată cu Războiul de Independenţă, atunci când acestea s-au unit într-un comitet pentru a pune umărul la efortul de război. Iar Smaranda Apostoleanu s-a numărat printre acestea.
‘Prima mare implicare a femeilor din oraşul nostru a fost în jurul Războiului de Independenţă, pentru că ţara nu avea bani şi era nevoie de un efort foarte mare din partea populaţiei, pentru a contribui cu grâne, cu feşe pentru bandajele soldaţilor, cu boi, cu lemne şi multe altele. A fost prima ocazie în care femeile din Focşani s-au organizat. Şi pentru că cele mai bine văzute erau soţiile prefectului, ale politicienilor, ale parlamentarilor, la fel ca şi în ziua de azi, acestea au făcut un fel de comitet şi au strâns bani pentru efortul de război. Pentru a face feşe pentru răniţi, femeile şi-au rupt atunci chiar şi cămăşile tradiţionale. La finele anului 1978, regina Elisabeta, soţia regelui Carol I, a decorat şase femei din Focşani cu Crucea Elisabeta, printre care şi pe Smaranda Apostoleanu, soţia lui Gheorghe Apostoleanu, Eliza Tufelcică, soţia prefectului, Eliza Simionescu Râmniceanu, soţia lui Dimitrie Simionescu Râmniceanu, Constanţa Nicolaidi, Emilia Suţu, Eliza Voinov. Şi era o onoare această medalie, iar femeile o purtau chiar şi la bal”, a povestit, pentru AGERPRES, Silvia Vrînceanu Nichita, iniţiatoarea proiectului #PovestimFocşaniul, care militează pentru reabilitarea clădirilor şi monumentelor istorice şi pentru transmiterea istoriei locale într-un mod accesibil tinerei generaţii.
Nu a fost singura dată când femeile din Focşani s-au unit pentru proiecte comune, a continuat ea.
”La iniţiativa Smarandei Apostoleanu, s-a ridicat prima şcoală profesională pentru fete sărace la Focşani, în care acestea erau instruite să devină bune gospodine, să ţeasă, să croşeteze, să împletească, să facă mâncare, să pună o masă, noţiuni de puericultură, cum să-şi crească copiii, mai ales că în vremea aceea mortalitatea în rândul copiilor era foarte mare. Şcoala era situată pe amplasamentul de astăzi al Liceului nr. 5 din Focşani, era o clădire foarte frumoasă, cu cărămidă aparentă, în stil elveţian, înconjurată de viţă de vie canadiană, pentru a ţine şi umbră în perioadele de caniculă. Femeile acestea, în frunte cu doamna Apostoleanu, au întreţinut din banii lor, fără niciun fel de sprijin public, pentru o mare perioadă, această şcoală profesională de fete, lucru extrem de important, mai ales într-o perioadă în care fetele nu aveau acces la educaţie, cu excepţia celor din familie bună, care aveau guvernante’, a arătat Silvia Vrînceanu Nichita.
Familia Apostoleanu deţinea la acea vreme sute de hectare de pământ, vie, păşune, pădure sau pământ arabil. Iar cea care s-a ocupat de gestionarea averii familiei a fost nimeni alta decât Smaranda Apostoleanu. În 1916, Smaranda Apostoleanu figura în registrele vremii cu patru moşii: moşia Coloneşti din judeţul Tecuci, moşia Ţimbala Pădureni, în judeţul Bacău, moşia Bătineşti, situată în Ţifeşti, judeţul Putna, şi moşia Călimăneşti, tot din judeţul Putna.
‘Smaranda Apostoleanu era o femeie foarte puternică, aprigă, foarte vocală. Îşi spunea părerile fără menajamente, dar în acelaşi timp ştia să fie şi foarte diplomată. Soţul ei avea o sănătate precară şi, ca dovadă, nici nu a trăit foarte mult. Iar Smaranda, ca să-i asigure o carieră liniştită, l-a degrevat pe Gheorghe Apostoleanu de toate aspectele privind administrarea averii familiei. Acesta era profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, mergea la Parlament, a fost consilierul lui Cuza, a lucrat la Codul civil. Şi imaginaţi-vă că nu era ca astăzi, când în trei ore eşti la Bucureşti sau la Iaşi. Oamenii mergeau cu trăsura, ore întregi pe drum, în frig. Iar Smaranda Apostoleanu s-a dovedit un manager foarte bun pentru averea familiei. A ştiut cum să plaseze investiţiile familiei, cum să administreze moşiile, şi vorbim de moşii de sute de hectare de pădure, de fâneţe, de cereale şi vii. Şi, în acelaşi timp, a crescut cinci copii, pe care îi educa acasă. Pe lângă toate acestea, era şi o femeie cochetă, care avea mare grijă de ţinuta ei. În tablouri ne este înfăţişată în rochii de mătase, cu fundă sau înfăşurată în blănuri. Era considerată una dintre marile doamne ale oraşului. Iar faptul că o monogramă cu numele său a rezistat peste timp, în casa familiei din Focşani, arată că Smaranda Apostoleanu era preocupată foarte mult de imaginea ei’, este de părere Silvia Vrînceanu Nichita.
Smaranda Apostoleanu era o gazdă prin excelenţă, în impozanta sa casă din Focşani, renumită până la Bucureşti pentru balurile şi seratele pe care le dădea, având privilegiul de a-i găzdui pe Regele Carol I, dar şi pe principele şi mai târziu Regele Ferdinand.
‘Smaranda ştia cum să primească oaspeţi, iar în casa ei se organizau serate literare, baluri. În felul acesta a suplinit şi lipsa unor instituţii de cultură la noi în oraş. Exista la acea vreme doar un teatru din lemn, nu erau case de cultură şi atunci seratele literare, balurile aveau loc în case private. Iar Smaranda Apostoleanu avea o casă cu salon mare, cu iluminator în tavan, cu pereţi îmbrăcaţi în tapet de mătase. Sala de bal era renumită până la Bucureşti. Înainte cu cinci – şase luni de bal, Smaranda Apostoleanu trimitea invitaţii şi scrisori invitaţilor săi la bal. În memoriile sale, Constantin Argetoianu laudă foarte mult salonul de bal al familiei Apostoleanu. Iar Ion Mincu era un obişnuit al oraşului şi frecventa salonul familiei Apostoleanu. Şi am găsit, în cercetările noastre, scrisori în care îi răspunde doamnei Smaranda Apostoleanu şi îi mulţumeşte pentru invitaţia la bal, de care spune că se simte onorat. Mai exista un motiv pentru aceste baluri, acela că avea şi fete de măritat. Aşa a reuşit să încheie pentru acestea căsătorii foarte bune, în cele mai importante familii din Moldova. La seratele Smarandei Apostoleanu, care erau de foarte multe ori caritabile, mai ales în perioada Războiului de Independenţă, se plătea un tichet de bal, se făceau licitaţii pentru diverse obiecte, care de obicei erau donate de familiile bogate, se cânta la pian’, spune Silvia Vrînceanu Nichita.
De numele Smarandei Apostoleanu se leagă primul orfelinat pentru orfanii de război, realizat datorită intervenţiei familiei Apostoleanu, dar şi alte ctitorii în Vrancea şi în judeţele vecine. Printre ele, şcoala din satul Coloneşti, judeţul Bacău, dar şi biserica sau primăria. În semn de omagiu, chiar strada principală din localitate îi poartă astăzi numele.
‘Am fost în judeţul Bacău, unde am rămas uimită. Şcoala din satul respectiv se numeşte Şcoala ‘Smaranda Apostoleanu’. Este o şcoală monument istoric, ridicată pe spezele Smarandei Apostoleanu şi care a primit numele ei încă din timpul vieţii, prin decret regal. Inaugurarea şcolii a fost ocazie de mare serbare, cu felicitări din partea regelui. Şcoala este şi astăzi în picioare şi arată foarte bine. Acolo, la Coloneşti, Smaranda Apostoleanu avea una dintre moşiile familiei, unde îşi petrecea cel mai adesea verile. Amintirea ei este vie chiar şi în ziua de astăzi. Am întâlnit oameni care îşi aminteau cum boieroaica, din pădurile ei, dădea lemn pentru casă oamenilor mai gospodari care lucrau la ei pe moşie. Uneori chiar loc de casă. Mai mult decât atât, în jurul şcolii a fost plantată o livadă cu pomi fructiferi, la care aveau acces copiii care învăţau în şcoală. Inclusiv bătrânii satelor, neputincioşi, primeau legume pentru iarnă cultivate de copii în grădina şcolii. Adică, pe lângă scris şi citit, copiii învăţau şi abilităţi agricole. Strada principală din Coloneşti poartă astăzi numele de Smaranda Apostoleanu, iar o stradă mai micuţă, care ducea la conac, se numeşte Gheorghe Apostoleanu. Există în comunitate şi o biserică ridicată de familie, care este astăzi monument istoric şi care are în interior o pictură superbă. Mărturie stă inscripţia de pe clopotul bisericii: ‘Acest clopot a fost dăruit bisericii de către Gheorghe şi Smaranda Apostoleanu, ctitorii acestui sfânt lăcaş’. Smaranda Apostoleanu a contribuit financiar şi la ridicarea sediului primăriei din Coloneşti, oferind, conform arhivelor vremii, pe lângă lemn şi mobilierul necesar, şi suma de 30.000 de lei. Toate aceste amintiri frumoase despre Smaranda Apostoleanu şi familia ei s-au păstrat la Coloneşti. Şi este păcat că în Vrancea, locul de domiciliu al familiei, nu s-a putut face mai mult pentru a păstra vie amintirea acestei familii’, afirmă Silvia Vrînceanu Nichita.
Deşi nu a făcut politică, Smaranda Apostoleanu a fost aproape de oamenii politici ai vremii şi de conducătorii ţării prin intermediul soţului său. Şi s-a bucurat de mare preţuire, chiar şi după moartea soţului, inclusiv din partea regilor care i-au trecut pragul casei.
‘În primăvara anului 1913, când principele Ferdinand a venit la Focşani pentru a asista la o serie de exerciţii militare, viitorul suveran al României şi-a făcut timp pentru a o vizita pe venerabila doamnă Smaranda Apostoleanu în impozanta ei casă de pe strada Cuza Vodă. După ce a luat prânzul la popota ofiţerilor, cel care avea să rămână în istorie drept Regele Marii Uniri a pornit pe jos spre locuinţa unei vechi cunoştinţe, în reşedinţa căruia fusese găzduit cu ceva ani în urmă, alături de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Vizita privată a principelui în casa văduvei Apostoleanu, care avea atunci 63 de ani, arată respectul pe care Familia regală a României îl purta fruntaşilor oraşului nostru, dar şi o mostră din eleganţa, manierele veacului al XIX-lea’, au scris Dan Nichita şi Silvia Vrînceanu Nichita în cartea ‘Elita unionistă din Focşanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu’.
Smaranda Apostoleanu a câştigat şi numeroase distincţii la concursuri agricole, pentru vinurile pe care le producea în podgoriile ei şi apărea mereu în ziare. La o manifestare publică din 1902, de la Paris, Smaranda Apostoleanu a luat medalia de aur pentru vinuri şi produse ale şcolii de viţă de vie, aflată sub patronajul ei, fapt inedit pentru o femeie la acea vreme. Iar în 1903, la expoziţia agricolă de la Brăila, a obţinut medalia de aur pentru unele dintre produsele agricole cultivate pe moşia ei.
Smaranda Apostoleanu i-a supravieţuit soţului aproape 30 de ani. Dar ea nu reprezintă ceva prin soţul ei, ci prin ea însăşi. De numele ei este legată, de exemplu, la mult timp de la trecerea în eternitate a lui Gheorghe Apostoleanu, ridicarea primului monument de for public din Focşani. Este vorba de un bust pentru soţul ei, care a fost amplasat în Grădina Publică, în cadrul unei ceremonii fastuoase. Astăzi nu mai ştim nimic de acest bust, care a dispărut în perioada comunistă, probabil distrus.
‘Acum mai bine de un secol, autorităţile judeţului şi ale oraşului Focşani au cedat cu plăcere şi uşurinţă un mic loc în Grădina Publică şi astfel a apărut prima operă statuară din localitate, dedicată unui fiu celebru al oraşului. Conform presei de la acea vreme şi lui I. M. Dimitrescu, iată cum s-a desfăşurat în anul 1912 ceremonia dezvelirii acestui monument: ‘Focşani – 28 aprilie 1912 – Ziua de 28 aprilie a fost pentru oraşul Focşani o mare sărbătoare. Astăzi s-a ridicat cel dintâi monument public din oraş, bustul unuia dintre cei mai mari fii ai Focşaniului, Gheorghe Apostoleanu. Grădina Publică, unde era aşezat bustul, era frumos împodobită cu steaguri tricolore. De la orele 11 era aproape plină de lume. La această serbare cetăţenească a participat lume din toate clasele sociale. În asistenţă se remarcă doamna Smaranda Apostoleanu, soţia defunctului Gh. Apostoleanu, Bibescu, Vârnav, Manole Cincu, Vasile Apostoleanu, senator şi fiul decedatului Gh. Apostoleanu. Se mai observă domnul prefect Enibace, Teodor Basarabeanu, primarul oraşului, Emil Lahovary senator, Teodor Odobesteanu deputat, magistratura, corpul didactic primar şi secundar, ofiţeri superiori şi inferiori din Garnizoană, preoţi, Baroul avocaţilor în frunte cu domnul decan Şt. Graur, profesori, elevi şi o mulţime de doamne din înalta societate’, povesteşte Florin Dârdală, cercetător la Serviciul Judeţean Vrancea al Arhivelor Statului.
Ce rămâne astăzi din averea familiei Apostoleanu este o casă pe care Consiliul Judeţean Vrancea încearcă să o renoveze pentru a o putea reda circuitului public, câteva sute de hectare de pădure, disputate în instanţă între un procurator şi moştenitoarea familiei, Tatiana Cecilia Apostoleanu, şi un cavou impresionant care a fost preluat de o familie ce a şters toate mărturiile despre cei care au marcat mai bine de jumătate de secol de istorie a oraşului Focşani şi nu numai.
