Sorinela Paraschiv, femeia acuzată că a profesat timp de 20 de ani ca psiholog la Spitalul Judeţean Târgovişte pe baza unei diplome false, a fost trimisă în judecată de Parchetul General, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Sorinela Paraschiv este fosta soţie a fostului şef al IPJ Dâmboviţa, Sorin Păun. Conform unui comunicat al Parchetului General, Sorinela Paraschiv este acuzată că a indus şi menţinut în eroare Spitalul de Specialitate ‘Mănăstirea Dealu’, reorganizat începând cu data de 01.02.2011 în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cu ocazia încheierii unui contractul individual de muncă în funcţia de psiholog cu normă întreagă, dar şi pe parcursul derulării lui, timp în care au fost încheiate 18 acte adiţionale (din 2008 până în 2018). Din cercetările efectuate rezultă că femeia ar fi depus la dosarul de angajare documente de studii falsificate, respectiv: adeverinţă eliberată de Universitatea ‘Hyperion’ – Facultatea de Psihologie şi Sociologie Bucureşti, potrivit căreia este absolventă şi licenţiată a acestei facultăţi; atestat de liberă practică având antetul Colegiului Psihologilor din România; atestat de liberă practică eliberat de DSP Dâmboviţa, eliberat în baza diplomei de licenţă falsificată, aparent eliberată de Universitatea ‘Hyperion’. ‘Actele adiţionale la contractul de muncă au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu suma de 367.990 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate doar pentru perioada 2011-2019 lei (de la Secţia de psihiatrie şi de la comisia de expertiză medico-legală). În perioada 1999-2019, a exercitat fără drept profesia de psiholog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte – Secţia Psihiatrie ca urmare a încheierii contractului individual de muncă cu Spitalul de Specialitate ‘Mănăstirea Dealu’, reorganizat în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în funcţia de psiholog cu normă întreagă, în cadrul comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, dar şi în cadrul unei societăţi comerciale, fără a fi licenţiată în specializarea de psiholog/sociolog’, mai spune Parchetul. Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat instanţei de judecată menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de inculpată şi a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menţinerea sechestrului asigurator asupra a două bunuri imobile, precum şi a măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acesteia. Totodată, instanţa de judecată se va pronunţa cu privire la desfiinţarea actelor de studii şi atestare folosite de inculpată la comiterea faptelor. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Târgovişte.