AcasăPoliticaFenechiu (PNL): „S-a spus că pensiile magistraților sunt mai mari decât salariile,...

Fenechiu (PNL): „S-a spus că pensiile magistraților sunt mai mari decât salariile, ceea ce este neadevărat”

Senatorul Daniel Fenechiu, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Barourilor din România și membru al Comisiei juridice a Senatului, a subliniat, în cadrul mesei rotunde „Pactul pentru Justiție – responsabilitate comună pentru o justiție funcțională”, organizate de Comisia juridică a Senatului României împreună cu UNBR, că Pactul trebuie să devină un document de consens între toate instituțiile implicate în actul de justiție, scrie unbr.ro.

„Nu ne-am întâlnit doar ca să vorbim. Putem stabili împreună care sunt problemele justiției, putem identifica soluții și, ulterior, să le concretizăm într-un decalog – un set de principii comune care să asigure stabilitatea sistemului”, a spus Daniel Fenechiu.

El a arătat că inițiativa UNBR nu vizează confruntarea, ci echilibrul și cooperarea loială: „Justiția nu se apără prin confruntare, ci prin echilibru și dialog.” Senatorul a adăugat că Pactul pentru Justiție trebuie să fie „mecanismul prin care ne ferim de extreme și reconstruim încrederea între instituții și profesii.”

Referindu-se la dezbaterile publice privind pensiile și salariile magistraților, Fenechiu a atras atenția asupra discursului populist și a responsabilității comune: „S-a spus că pensiile magistraților sunt mai mari decât salariile, ceea ce este neadevărat. Faptul că s-a propagat o astfel de idee a făcut parte dintr-o campanie de stigmatizare, nu dintr-o discuție onestă despre justiție.”

„Nu putem da vina doar pe o parte. La orice dialog sunt mai multe părți. Trebuie să reconstruim echilibrul și să învățăm să cooperăm, nu să ne acuzăm.”

În final, Daniel Fenechiu a anunțat intenția de a crea un Consiliu Consultativ al profesiilor juridice, structură permanentă de dialog între instituțiile sistemului judiciar și organizațiile profesionale: „Vrem un acord real între instituțiile justiției, nu o declarație formală. Doar prin conlucrare putem construi o justiție respectată și credibilă.”

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks