Senatorul PNL, Daniel Fenechiu, a discutat în emisiunea „News Pass”, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, despre candidatura lui Călin Georgescu la alegerile presidentiale, afirmând că este complicat pentru Curtea Constituțională să respingă această candidatură, scrie b1tv.ro.
Fenechiu a subliniat că, în cazul în care nu există contestații împotriva candidaturii lui Georgescu, Curtea ar putea permite candidatura, dar a menționat că există și posibilitatea ca, în cazul unei contestații, Curtea să decidă diferit.
Fenechiu a explicat ipotezele prin care CCR ar putea să îl lase pe Călin Georgescu să candideze la prezidențialele din luna mai.
“Eu am încercat să fac o analiză. Totuși, am 30 de ani de avocatură, și de când sunt parlamentar, mă duc la biroul meu, stau de vorbă, mai scriu, și stau și mă gândesc așa. Pe 6 decembrie, Curtea dă o decizie în care spune, domnule, s-au întâmplat niște lucruri, actori statali s-au implicat în campania electorală, toate bune și frumoase.
Domnul Georgescu depune o declarație în care spune că cheltuielile domniei sale de campanie au fost zero. Există anumite declarații pe care le-a făcut domnul Georgescu, prin care a amenințat judecătorii Curții Constituționale, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu vorbesc de mesaje cu caracter antisemit sau legionar.
Și stau și mă gândesc că doamna Șoșoacă a fost scoasă din competiția electorală pe mult mai puțin. Păi, în momentul în care ești ținut de o hotărâre care îți vorbește, hotărârea vorbește de actori statali, îți vorbește de trolli, îți vorbește de o campanie cibernetică, de implicări externe, de influențare a electoratului, ai o situație în care cineva îți depune o declarație fiscală pe zero, un raport pe zero, adică niciun ban și care face toate lucrurile astea, stau și mă întreb, își poate Curtea Constituțională permite să-l lase pe domnul Georgescu să candideze? Și răspunsul este da, în 2 ipoteze.
Prima ipoteză este ipoteza în care nimeni nu va face o contestație împotriva candidaturii domnului Georgescu, care ar putea trece de BEC”.
Întrebat dacă PNL sau el, pe persoană fizică, ca și politician, ar face o contestație împotriva candidaturii lui Georgescu, Fenechiu a spus:
“Nu dețin o asemenea informație. Eu nu cred că e o problemă obligatoriu de partid.
Cu siguranță, eu fiind om politic și înregimentat politic, cu siguranță, pe cont propriu, fără să mă consult cu partidul, n-aș face-o, dar sunt convins că sunt suficienți, să zic așa, ‘oameni de bine’ care ar putea face așa ceva. Deci eu fără să consult partidul, fără să-l informez, n-aș face-o pentru că cred că înregimentarea politică înseamnă și niște obligații, nu doar niște drepturi.
A doua ipoteză în care domnul Georgescu ar putea fi lăsat să candideze, chiar și în existența unei contestații, ar fi aceea ca uneori Curtea Constituțională să zică așa: Domnule, stai puțin, e foarte adevărat că au fost implicate niște forțe externe, care au distorsionat campania electorală, dar e evident că domnul Georgescu nu a știut. Adică i-au făcut unii campanie fără ca dânsul să nu știe, nici n-a fost de acord. I-au plătit unii campanie, influenceri, domnul nu știa.
Bun, acum sunt unii care se uită la TV și spun că a venit Mesia pe pământ și s-a transformat în domnul Georgescu, dar eu fac parte din categoria persoanelor care nu prea pot să gust cu foarte multă toleranță un astfel de tip de abordare, pentru că, din punctul meu de vedere, este cât se poate de evident că acolo s-au întâmplat niște lucruri.
Și mai e o problemă. Eu am studiat și practica Curții, exceptând câteva mici, mici, mici, să zic așa, derapaje sau schimbări de practică, Curtea Constituțională a fost consecventă. Și mi-e greu să cred că își va schimba modul, nu putem vorbi de o jurisprudență.
Și Comisia de la Veneția stabilind regulile de drept, spune că e o măsură excepțională, însă eu cred că în momentul în care ei au statuat niște lucruri în hotărârea prin care au anulat alegerile, în momentul ăsta sunt obligați ca cel puțin în ceea ce privește candidații care au candidat în alegerile anulate să le privească eventualele analize de candidatură din perspectiva deciziei din 6 decembrie.
Am comentat raportul Comisiei de la Veneția la modul următor: fiind un raport teoretic și fiind un cod de bune practice poate să vină AUR-ul să spună ‘domnule, uite, demonstrează că ăia sunt niște nenorociți’, poate să vină Georgescu să spună ‘domnule, uite, demonstrează raportul ăla că a fost împotriva mea’, dar eu ca un om care susțin poziția pro-europeană a României, eu pot să vin să spun că acea decizie a Comisiei de la Veneția spune așa că da, alegerile pot fi anulate, da, Curtea Constituțională poate să le anuleze, da, ar fi bine să fie 1 grad dublu de jurisdicție, dar poate fi și unul singur, că e o măsură excepțională și dă și exemplu Austria și încă o țară unde s-a mai întâmplat așa ceva.
Deci, din punctul ăsta de vedere, faptul că Comisia vine și îmi spune că ai nevoie de dovezi și așa mai departe, sunt lucruri firești, dar Comisia nu a analizat dacă în decizia Curții din 6 există sau nu dovezi, pentru că Comisia de la Veneția a fost sesizată cu o întrebare mai mult teoretică decât practică.
Răspunsul a fost că tot ce s-a întâmplat este în practica clasică și a spus niște lucruri pentru viitor”.
Întrebat dacă îi va fi la fel de ușor Curții să respingă o candidatură, așa cum s-a întâmplat în cazul Dianei Șoșoacă, Fenechiu a răspuns: “Eu cred că da, eu cred că da”.
Articolul Fenechiu (PNL): “Stau și mă întreb, își poate permite CCR să-l lase pe Călin Georgescu să candideze?” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro