Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Central (BEC) şi Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să clarifice dacă este necesară modificarea legii în scopul menţionat, a declarat, luni, liderul grupului parlamentar liberal din Senat, Daniel Fenechiu, scrie Agerpres.
„La solicitarea mea, s-a stabilit termenul de raport săptămâna viitoare, luni, având în vedere faptul că Partidul Naţional Liberal s-a adresat Biroului Electoral Central şi Autorităţii Electorale Permanente cu o solicitare de clarificare a necesităţii sau nenecesităţii modificării legii pentru scopul urmărit de lege, respectiv participarea preşedintelui la încheierea termenului de mandat la alegerile parlamentare (…). Noi, tehnic, am prezervat perspectiva ca proiectul să meargă mai departe. Am cerut procedură de urgenţă, va fi pe ordinea Comisiei juridice luni, în ipoteza în care nu modificăm această decizie, în raport de ce BEC şi AEP, dacă primim răspunsuri de acolo şi decizia politică va fi alta, atunci respectăm decizia politică”, a precizat Fenechiu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
El a adăugat că PNL nu intenţionează modificarea Constituţiei pentru a-i da posibilitatea preşedintelui să candideze pentru parlamentare, subliniind că de fapt se reia o soluţie care a fost validată de CCR în 2004.
„Noi nu modificăm Constituţia, noi respectăm Constituţia şi reluăm o soluţie care a fost validată de Curtea Constituţională în 2004. L-am văzut pe domnul Zegrean spunând că (…) e neconstituţional. În 2004, domnul Zegrean era la Curtea Constituţională, da? S-a modificat Constituţia? Textul este acelaşi, am folosit acelaşi text special pentru a nu pemite pescuitul în ape tulburi. Adică, textul este identic cu cel de atunci, Constituţia e aceeaşi. Deci, pentru aceeaşi raţiune, pentru aceeaşi identitate, soluţia nu poate fi diferită”, a susţinut senatorul liberal.
Fenechiu a completat că motivul pentru care PNL a dat acest proiect legislativ este faptul că pe listele unui partid pot candida doar persoane asumate politic, iar preşedintele nu poate da o declaraţie în sensul acesta pentru că este independent, conform Constituţiei, şi nu ar putea candida.
„Datorită independenţei pe care o are preşedintele şi datorită prevederilor legale, pe listele de candidaţi pot candida doar persoane asumate politic. Când îţi depui candidatura, dai o declaraţie că eşti membru al partidului şi că accepţi candidatura. Un independent, în speţă preşedintele, nu poate da o asemenea declaraţie. Neputând da o declaraţie cerută de lege, nu ar putea candida. El independenţa o are pentru că îl obligă Constituţia”, a detaliat senatorul.
Întrebat dacă preşedintele Iohannis mai poate fi un plus electoral pentru a putea susţine candidatura lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care şeful statului are un anumit nivel de erodare politică, Fenechiu a răspuns că da.
„Eu cred că da, dar doar sociologii care fac măsurători vă pot răspunde la această întrebare. Vă reamintesc că Iohannis a fost foarte bun când ne-a adus la guvernare şi când lucrurile funcţionau foarte bine, dintr-o dată acum, dacă lucrurile arată într-un fel… Nu sunt omul care să mă dezic de oamenii care au fost lângă Partidul Naţional Liberal”, a conchis senatorul liberal.
Articolul Fenechiu: Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat o săptămână apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro