Senatorii PNL vor solicita, luni, la Birourile permanente reunite, verificarea legalităţii semnăturilor de pe moţiunea de cenzură depusă vineri seară, a anunţat liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu.
‘Vrem să ne asigurăm că situaţia legalităţii celor peste o sută de semnături ale moţiunii de cenzură este îndeplinită. Atât şi nimic mai mult. Avem nişte suspiciuni şi vrem să verificăm acest lucru. Dacă Biroul permanent apreciază că observaţiile noastre sunt întemeiate, poate dispune verificarea celor semnalate de noi. Vedem dacă au fost respectate prevederile legale’, a afirmat, pentru AGERPRES, Daniel Fenechiu.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat că semnăturile pentru moţiunea de cenzură sunt ‘absolut legale, perfecte, sunt semnături olografe’.