Un număr de 63 de scurtmetraje animate concurează pentru Trofeul Animest, iar alte 25 de filme scurte realizate de studenţii unora dintre cele mai prestigioase şcoli din lume intră în competiţia pentru premiul secţiunii dedicate, la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest care va avea loc în perioada 6 – 15 octombrie, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
De asemenea, cinci dintre producţiile pe care iubitorii filmelor de animaţie le-au aşteptat cu sufletul la gură vor avea parte de o primă proiecţie în România, în cadrul Competiţiei Internaţionale de Lungmetraj.
Unul dintre cele 63 de scurtmetraje selecţionate în Competiţia Internaţională va fi desemnat câştigătorul Trofeului Animest 2023, care îi va asigura automat un loc pe lista candidaţilor eligibili pentru o nominalizate la Premiile Oscar, acordate de Academia Americană de Film.
Selecţia aduce pe marele ecran nu doar poveşti care depăşesc imaginaţia, ci şi documentare animate care concurează pentru premiul secţiunii ANIDOC.
Potrivit sursei citate, iubitorii de animaţie vor descoperi la ediţia din acest an cea mai amplă şi cea mai diversă selecţie de scurtmetraje de până acum. Animest îi va surprinde cu producţii animate de toate genurile, cu abordări stilistice remarcabile şi poveşti surprinzătoare. Pentru prima dată în România, spectatorii vor urmări filme ca ’27’ regia Flora Anna Buda – câştigătorul Palm D’or în 2023, ‘Electra’ regia Daria Kashcheeva şi ‘Peeping Mom’ regia Francis Canitrot – ambele prezentate în competiţia de la Cannes, sau ‘Eeva’ regia Lucija Mrzljak, Morten Tsinakov – una dintre surprizele ediţiei la Berlinală.
Cei curioşi să exploreze noi viziuni din lumea filmului de animaţie vor aprecia scurtmetrajele din Competiţia de film studenţesc, producţii ale unora dintre cele mai prestigioase şcoli de animaţie din lume. Selecţia include 25 de filme scurte realizate de studenţi de la Gobelins, Rubika, Poudriere, Filmakademie, Famu Praga sau MOME Budapesta – filme care îndrăznesc să apeleze la tehnici surprinzătoare pentru a aborda teme mature precum violenţa, bullyingul şi chiar complexitatea psihicului uman.
Sabine Andersone (Letonia) – producătoare de film şi directoarea studioului de animaţie Atom Art din Riga, Marta Pajek (Polonia) – multipremiata regizoare prezentă în competiţia de la Cannes cu III, alături de animatoarea şi ilustratoarea Britt Raes (Belgia) vor alcătui la această ediţie juriul care va desemna câştigătorul Trofeului Animest şi va premia cel mai bun scurtmetraj studenţesc.
Festivalul Animest este un proiect al Asociaţiei Animest, co-finanţat de Programul MEDIA al Uniunii Europene şi de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.