Cel mai mare festival de ştiinţă, astronomie şi explorare a spaţiului din România, AstroFest, va avea loc, sâmbătă, în Parcul Crângaşi.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis, vineri, AGERPRES, festivalul va începe la ora 11,00. Bucureştenii interesaţi pot veni să privească cerul prin telescoape: Monstrul de 400 de milimetri al Astroclubului (Bucureşti), Balaurul de 362 de milimetri al AstROmania (Cluj), micul Hubble şi Robotul Ion.
În programul festivalului se regăsesc şi o piesă de teatru pentru copii, un recital de chitară, show-uri de ştiinţă distractivă. Vizitatorii vor putea participa şi la experimente ştiinţifice.
La eveniment vor fi prezenţi cosmonautul Dumitru Prunariu, care va oferi autografe, dar şi ‘vânătorul de eclipse’ Cătălin Beldea.
De la ora 20,30, trupa Fără Zahăr va susţine un concert. Accesul este gratuit.
Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European, împreună cu Revista Ştiinţă&Tehnică şi Asociaţia Science&Technology.
Primăria Sectorului 6 aminteşte că vineri a început Poli AutoFest, la Universitatea Politehnica Bucureşti. Festivalul se desfăşoară până duminică, iar accesul este gratuit, în baza unui parteneriat pe care Primăria Sectorului 6 îl are cu UPB.