Directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional ‘George Enescu’, Cristian Măcelaru, a anunţat luni că ediţia 2023 a evenimentului va cuprinde între 90 şi 100 de concerte doar în Bucureşti, celebrul dirijor amintind, printre noutăţile festivalului, şi revenirea pe scena Operei Naţionale din Capitală a unei montări Oedipe.
‘Avem un număr total de concerte între 90 şi 100 în Bucureşti, apoi vor fi în multe alte oraşe din ţară şi mai multe. (…) 29 de concerte care sunt în Sala Mare a Palatului, 27 de concerte la Ateneu, 13 concerte de la miezul nopţii, o serie de concerte care a fost foarte bine primită, opt concerte din seria concertelor ‘Enescu şi contemporanii’, 10 concerte în seria orchestrelor din România, de fapt în totalitate sunt 11 orchestre din România care vor fi prezentate în festival, inclusiv Opera’, a spus Măcelaru, la conferinţa de presă dedicată anunţării oficiale a programului ediţiei 2023 a Festivalului Internaţional ‘George Enescu’.
În total, ediţia de anul viitor a Festivalului Enescu va reuni peste 40 de orchestre din 16 ţări diferite şi peste 40 de dirijori. Printre marii artişti (peste 150 de solişti de renume) şi orchestrele care vor fi prezente în festival, Cristian Măcelaru i-a amintit pe soprana Aida Garifullina, pianistul Igor Levit, violonistul Augustin Hadelich, pianista Martha Argerich, violonistul Renaud Capuçon, soprana Valentina Naforniţă, dirijorii Zubin Mehta, Vladimir Jurowski, Sir Simon Rattle, Klaus Mäkelä, Kent Nagano, Cristian Mandeal, Cristian Badea, precum şi Orchestra Gewandhaus din Leipzig, WDR din Koln, Orchestra simfonică Göteborg, Liszt Chamber Orchestra, The Manchester Camerata, dar şi Vienna Philharmonic, Concertgebouw Symphony, London Symphony, l’Orchestre National de France, Israel Philharmonic, oaspeţi tradiţionali ai festivalului.
Dintre operele care vor fi prezentate în concert la ediţia de anul viitor se numără ‘Oedip’ de George Enescu, ‘Otello’ de Verdi, ‘The Fairy-Queen’ de Purcell, ‘Saint François d’Assise’ de Messiaen, ‘Le Grand Macabre’ de Ligeti, ‘Pelleas şi Melisande’ de Debussy, a precizat Măcelaru.
El a informat că ediţia 2023, desfăşurată sub sloganul ‘Generozitate’, va reuni şi patru concerte speciale, noi, ‘care se axează pentru a da accesul unei generaţii foarte tinere la concerte’.
‘Patru concerte tematice făcute special în parteneriat cu Teatrul Odeon în care vom prezenta lucrări în fiecare săptămână a festivalului în care încurajăm copiii să îşi aducă părinţii la concert. Iar acest lucru va fi detaliat în program, veţi vedea’, a spus Măcelaru.
Sunt programate concerte şi la Cluj Napoca, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Bacău, Botoşani. ‘Suntem în discuţii. Continuăm’, a adăugat Măcelaru.
‘Cum am mai tot spus şi în trecut, mi-aş dori ca fiecare persoană să îşi aleagă un concert la care să vină. Măcar unul să guste şi să primească darul artei pe care noi îl oferim cu generozitate. ‘În muzică, în artă, în literatură, nimic nu e într-adevăr al tău, decât atunci când îl dăruieşti altcuiva’. Nu v-am spus cine era autorul acestui citat, dar cred că deja bănuiţi: George Enescu’, a încheiat Cristian Măcelaru.
Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a salutat organizarea ediţiei 2023 a Festivalului Enescu, despre care a apreciat că poate fi considerat printre cele mai importante evenimente de acest fel din lume.
‘Festivalul Enescu, fără să exagerăm, este unul din cele mai mari festivaluri de muzică din lume, dacă nu cel mai mare, iar lansarea lui este întotdeauna un moment de mare emoţie şi, din punctul nostru de vedere, al autorităţii, un moment de mare responsabilitate. (…) Sperăm să avem invitaţi spectatori nu numai din Bucureşti, din România, ci şi din foarte multe locuri din lume, să vină să se bucure, să aprecieze muzica lui Enescu şi nu numai şi, de ce nu, să cunoască mai multe despre România’, a spus Romaşcanu.
Ministrul a amintit că Festivalul Enescu a fost nominalizat la The International Opera Awards şi a dat asigurări că ediţia viitoare ‘va avea cel mai mare buget pe care l-a avut până acum acest eveniment din partea Ministerului Culturii’.
‘Îmi doresc foarte tare şi sper să reuşesc să avem şi alţi sponsori faţă de cei enumeraţi, avem promisiuni de bani însemnaţi din zona privată, (…) iar la sfârşitul probabil lunii februarie-martie vom şti exact pe câţi bani ne putem baza. (…) Suntem într-o situaţie de crize suprapuse, dar sunt convins că o vom scoate la capăt cum trebuie’, a mai spus Lucian Romaşcanu.
Directorul interimar al ARTEXIM, Cristina Uruc, a anunţat că pentru ediţia 26 a festivalului biletele individuale vor fi puse în vânzare începând cu 1 februarie 2023, la ora 12,00.
‘Dar până atunci, pentru a permite un acces cât mai mare al publicului la posibilitatea de achiziţiona un abonament în festival, în data de 30 noiembrie va debuta campania de achiziţionare a abonamentelor. Se va desfăşura sub formă de loterie, ca anul trecut, cu câteva modificări. De data aceasta persoanele care se vor înscrie în perioada 30 noiembrie – 9 decembrie vor primi un cod de identificare pe care îl vor putea urmări online la tragerea la sorţi. În momentul în care vor fi extraşi, vor primi un alt cod cu care vor putea achiziţiona până la patru abonamente’, a spus Uruc.
Ea a mai arătat că tragerea la sorţi va avea loc la Ateneu, pe 12 decembrie, la ora 12,00, în faţa unei comisii formată din trei persoane, trei membri – reprezentanţi ARTEXIM, reprezentant Eventim şi un notar public.
‘Această loterie va fi difuzată online. Dacă vor rămâne abonamente disponibile, pentru că noi ne-am gândit la acest număr de patru maxim pe care un beneficiar în utilizator le poate achiziţiona, dacă vor mai rămâne bilete, se va trece la lista de aşteptare’, a completat Uruc.
Totodată, Cristina Uruc a mai informat că la ediţia 2023 a Festivalului Enescu vor fi reluate tradiţionalele concerte din Piaţa Festivalului.
Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a dat asigurări că instituţia pe care o conduce va sprijini organizarea festivalului.
‘Primăria Municipiului Bucureşti este un partener constant al festivalului. Contribuim şi la ediţia de anul viitor şi cu tot ceea ce putem să vă ajutăm suntem aici să o facem’, a spus edilul.