Orchestra Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma, avându-l la pupitru pe renumitul dirijor Tugan Sokiev, va evolua, vineri seară, cu începere de la 19,30, pe scena Sălii Palatului.
Programul concertului, inclus în Seria Mari Orchestre ale lumii, cuprinde lucrări de George Enescu – Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13 şi Piotr Ilici Ceaikovski – Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
De asemenea, în Seria Concertelor de la Ateneu, Collegium Vocale Gent va concerta, de la ora 16,30, sub bagheta dirijorului Philippe Herreweghe, când va prezenta lucrarea Missa în si minor BWV 232 de Johann Sebastian Bach, alături de sopranele Dorothee Mields şi Margot Oitzinger, alto Alex Potter, tenorul Guy Cutting şi bas Peter Kooij.
Seara se va încheia tot la la Ateneul Român, cu un spectacol din Seria Concertelor de la miezul nopţii care va începe la ora 22,30, având ca protagonist Jewish Chamber Orchestra din Munchen, dirijată de Daniel Grossmann.
Pe scenă vor urca soprana de origine israeliană Chen Reiss, precum şi tânărul violonist Tassilo Probst.
În program vor fi lied-uri şi concerte ale fraţilor Mendelssohn: Felix Mendelssohn şi Fanny Hensel. Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Orchestra Academiei Naţionale din Santa Cecilia a fost prima orchestră din Italia care s-a dedicat exclusiv repertoriului simfonic, oferind în premieră capodopere majore ale anilor 1900, precum Fântânile din Roma şi Pinii din Roma de Respighi, conform site-ului Festivalului Enescu.
Fondată în 1908, orchestra a fost condusă de unele dintre cele mai importante figuri muzicale ale secolului XX: de la Mahler, Debussy, Strauss, Stravinsky, Sibelius, Hindemith, Toscanini, Furtwangler, De Sabata, Solti, Mengelberg, Karajan, Carlos Kleiber şi Abbado, până la cei mai impresionanţi interpreţi ai zilelor noastre, printre care Thielemann, Dudamel, Blomstedt şi Kirill Petrenko, în timp ce Bernardino Molinari, Franco Ferrara, Fernando Previtali, Igor Markevitch, Thomas Schippers, Giuseppe Sinopoli, Daniele Gatti, Myung-Whun Chung şi Antonio Pappano au fost directorii săi muzicali. Leonard Bernstein a fost preşedinte de onoare între 1983 şi 1990.
Cu Sir Antonio Pappano în rolul de director muzical (2005-2023), statutul orchestrei s-a bucurat de un succes extraordinar, construindu-şi o reputaţie internaţională. Cu Pappano la cârmă, Orchestra a apărut la unele dintre cele mai importante festivaluri de muzică, inclusiv la Proms din Londra, Nopţile albe din Sankt Petersburg, Festivalul de la Lucerna, Festivalul de la Salzburg şi a concertat în unele dintre cele mai cunoscute săli din lume, inclusiv la Filarmonica din Berlin, Musikverein şi Konzerthaus din Viena, Concertgebouw din Amsterdam, Royal Albert Hall din Londra, Salle Pleyel din Paris, La Scala din Milano, Suntory Hall din Tokyo, Semperoper din Dresda, Carnegie Hall din New York.
După o colaborare pe termen lung cu unele dintre cele mai mari case de discuri internaţionale care au produs înregistrări devenite între timp legendare, Orchestra Academiei Naţionale din Santa Cecilia înregistrează pe scară largă pentru Warner Classic. Printre lansările, sub conducerea lui Pappano, se numără Madama Butterfly de Puccini, Requiem de Verdi, Le Carnaval des Animaux cu Martha Argerich, Simfoniile lui Bernstein, Otello de Verdi cu Jonas Kaufmann, Strauss: Ein Heldenleben/Burleske cu Bertrand Chamayou (Warner Classics, 2021), Messa di Gloria de Rossini, ‘Insieme. Opera Duets’, ‘Cinema’, cu Alexandre Tharaud la pian, iar în martie 2023 Turandot de Puccini cu Sondra Radvanovsky, Jonas Kaufmann şi Ermonela Jaho (Warner Classics).
Elev al marelui profesor rus Ilya Musin, Tugan Sokhiev are o biografie artistică remarcabilă în care alternează repertoriul simfonic cu cel de operă.
Sokhiev conduce, în calitate de dirijor invitat, cele mai prestigioase orchestre din lume: Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestrele Filarmonicilor din Viena şi Berlin, orchestrele simfonice din Boston, Chicago, New York, Philadelphia, Munchen, Orchestra Simfonică NHK şi Orchestra Simfonică Germană din Berlin, al cărei dirijor principal a fost între 2012 şi 2016, iar între 2008 şi 2022 a fost director muzical al Orchestrei Teatrului Capitole din Toulouse, unde a dirijat numeroase prime audiţii şi a susţinut multiple turnee internaţionale, precizează sursa citată.
Pasionat de repertoriul de operă, Tugan Sokhiev a fost în perioada 2014 – 2022 director muzical al Teatrului Bolşoi din Moscova, iar în stagiunile recente a fost invitat la Opera Metropolitană din New York, la Festivalul de la Aix-en-Provence şi la Teatro Real din Madrid.
Jewish Chamber Orchestra din Munchen (JCOM) a fost înfiinţată în 2005 de către dirijorul Daniel Grossmann, ansamblul menţinând, la cel mai înalt nivel artistic, bogata tradiţie muzicală evreiască cu un repertoriu care se întinde de la Baroc la Contemporan.
Interpretează atât lucrări rar executate, cât şi opere ale unor compozitori evrei uitaţi, sau umple de cultură vie fostele locaţii ale vieţii evreieşti.
Orchestra comandă în mod regulat lucrări de la noua generaţie de compozitori şi întreţine cooperări frecvente cu diverse instituţii culturale importante precum Opera Bavareză de Stat.
De asemenea, în anii trecuţi, orchestra şi-a făcut un nume prin realizarea acompaniamentului filmelor mute şi a stabilit un program educaţional extins, inclusiv proiecte de conştientizare a holocaustului pentru elevii germani.
Pe lângă numeroasele sale înregistrări, de exemplu cu lucrări de Alexander Zemlinsky, Paul Ben-Haim, John Cage şi Mieczyslaw Weinberg (în curs de apariţie), JCOM are propriul canal YouTube (www.jcomtv.de), unde prezintă lucrări ale compozitorilor evrei în înregistrări de înaltă ţinută profesională.
Daniel Grossmann s-a născut în 1978 la Munchen, Germania, unde locuieşte, într-o familie de evrei maghiari.
A studiat în oraşul său natal cu Hans-Rudolf Zobeley, apoi la Metropolitan Opera din New York cu Scott Bergeson şi la Academia de Muzică Franz Liszt din Budapesta cu Ervin Lukacs.
Discografia sa extinsă include compozitori evrei precum Alexander Zemlinsky, Viktor Ullmann, Paul Ben-Haim şi Marc Neikrug, precum şi lucrări de Iannis Xenakis, John Cage şi Simfonia a III-a de Beethoven. Drept recunoaştere pentru activitatea sa neobosită în domeniul comunicării culturale, Grossmann a primit premiul Pro meritis scientiae et litterarum din partea Ministerului Bavarez al Ştiinţei, Cercetării şi Artelor în 2012.