estivalul Internaţional ‘Enescu şi muzica lumii’, care a ajuns la ediţia a XXIII-a, va începe pe 9 august la Sinaia, programul evenimentului cuprinzând 17 concerte şi recitaluri care vor avea loc în aer liber, în interior, dar şi în spaţii neconvenţionale precum Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica şi Casa memorială George Enescu.
Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, evenimentul va debuta anul acesta pe 9 august cu un concert în aer liber intitulat ‘Nemuritorul Johann Strauss’, susţinut de Ansamblul Filarmonicii ‘George Enescu’, care va avea loc începând cu ora 19,00 în Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia.
‘Festivalul Internaţional ‘Enescu şi muzica lumii’ a devenit în ultimii 23 de ani cea mai importantă platformă de promovare şi consacrare a celor mai buni tineri muzicieni. Orchestrele Naţionale de Tineret ale României se pregătesc şi se dezvoltă la Sinaia, loc de inspiraţie şi imaginaţie pentru orice artist, oraşul care respiră nu numai aerul curat de munte, ci şi atmosfera culturală efervescentă pe care marele compozitor George Enescu a imprimat-o oraşului. Primăria oraşului Sinaia, Centrul Naţional de Artă ‘Tinerimea Română’ şi partenerii fideli ai festivalului asigură prin acest proiect viitorul muzical al României’, a declarat, conform comunicatului, Marin Cazacu, iniţiatorul proiectului, director general al Filarmonicii ‘George Enescu’.
Pentru spectacolele de interior, principala sală dedicată va fi cea a Cazinoului Sinaia.
Concertele simfonice programate în această sală vor fi susţinute de Orchestra Junior dirijată de Andrei Stănculescu, pe 11 august, sub genericul Familii de compozitori – Bach şi Haydn, urmat de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea, solistă Suyoen Kim, pe 18 august, cu un program Brahms, Enescu, Joseph Joachim, aflat sub genericul Enescu, Forever ! şi Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un program Mozart, Beethoven, Ceaikovski, pe 23 august.
Tot la Cazinoul din Sinaia, dar şi la Casa memorială George Enescu vor putea fi ascultate şi formule camerale, pe 17 august laureaţii Concursului Internaţional George Enescu, mai precis un recital de trio Valentin Şerban – vioară, Ştefan Cazacu – violoncel, invitat Cătălin Răducanu – pian, pe 24, 26 şi 29 august fiind programate trei recitaluri avanpremieră la concursul internaţional George Enescu (cu Izabela Ghergu – violoncel, Maria Marica – vioară, Gabriel Gîţan – pian, Eva Garet – pian, Constantin Borodin – violoncel, Daria Tudor – pian), iar pe 25 august recitalul Ansamblului Musica Viva, arată sursa citată.
De ziua lui George Enescu, pe 19 august, va avea loc la Casa memorială George Enescu recitalul ‘Enescu la el acasă’, cu Ştefan Aprodu – vioară şi Cătălin Răducanu – pian. Evenimentul se va desfăşura în aer liber, de la ora 17,00.
‘Din anul 1999 şi până în prezent, Festivalul Internaţional ‘Enescu şi muzica lumii’ propune celor aflaţi la Sinaia în vacanţa de vară un program atractiv, inclusiv în aer liber, ediţia din 2022 având multiple concerte programate în parcul Dimitrie Ghica, printre care Muzică de film. Disney Music cu Orchestra Junior dirijată de Andrei Stănculescu, pe 10 august, la ora 19.00, Cântec, joc şi voie bună cu Ansamblul folcloric Cununa Carpaţilor, pe 14 august, de la Baroc la Rock cu ansamblul Violoncellissimo, pe 15 august, şi de la clasic la divertisment cu soliştii Orchestrei Române de Tineret, pe 27 august’, spun organizatorii.
Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezenţa a trei dintre orchestrele naţionale de tineret ale României, respectiv Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi Orchestra Junior, dar şi un invitat de marcă din domeniul orchestrelor de acest tip.
Închiderea festivalului, care va avea loc pe 2 septembrie la Casino Sinaia, este semnată de Orchestra Naţională de Tineret a Franţei, dirijor Michael Schonwandt, solistă violonista Sarah Nemţanu, cu un program Berlioz, Lalo, Lili Boulanger, Maurice Ravel.