Festivalul internaţional de film pentru publicul tânăr – KINOdiseea ajunge din nou la Tulcea, între 22 şi 25 septembrie, la Teatrul ”Jean Bart” şi la Casa Avramide, şi aduce nouă filme şi trei ateliere pentru copii.
Intrarea la toate evenimentele este liberă.
De la prima ediţie din 2009, KINOdiseea – Festivalul internaţional de film pentru publicul tânăr şi-a propus să aducă în atenţia publicului cele mai noi filme pentru copii, în premieră în România sau chiar Europa de Sud-Est, producţii apreciate de publicul internaţional şi de criticii de film din întreaga lume, premiate la festivaluri precum Berlin, Sundance sau festivaluri de profil cu tradiţie, filme cu tematici educative şi sociale, care nu intră în reţeaua clasică de distribuţie, arată organizatorii.
În 2022, KINOdiseea aduce publicului de toate vârstele din Tulcea atât filme noi premiate în ultimii doi ani la festivaluri importante de film pentru publicul tânăr şi nu numai, precum Zurich Film Festival, Brussels Animation Film Festival, Lithuanian Film Awards şi Children KinoFest, dar şi filme de revăzut pe marele ecran.
Acestea sunt: Prinţesa dragon (r: Jean-Jacques Denis & Anthony Roux, animaţie, 2021, 70 minute, Franţa); Inimă de fluture (r: Inesa Kurklietyte, familie, 2021, 108 minute, Lituania); Steaua Laurei (r: Joya Thome, familie, 2021, 79 minute, Germania); Viktor Robot (r: Anatoliy Lavrenishyn, sci-fi / aventură, 2020, 75 minute, Ucraina); Merge şi-aşa (r: Valentin Urziceanu, animaţie / comedie, 2022, 78 minute, România); Lupul şi leul (r: Gilles de Maistre, live action, 2021, 99 minute, Franţa, Canada); Jim Button şi Lukas, mecanicul de locomotive (r: Dennis Gansel, live action, 2018, 105 minute, Germania); Lemony Snicket – o serie de evenimente nefericite (r: Rob Marshall, live-action, 2004, 130 minute, Germania, Statele Unite); Belle (r: Mamoru Hosoda, animaţie, 2021, 121 minute, Japonia).
De asemenea, pe 22 şi 23 septembrie vor avea loc câte un atelier de animaţie stop motion, coordonate de actorul Paul Grec, iar pe 25 septembrie un atelier de scenaristică, coordonat de regizorul Andrei Răuţu.
KINOdiseea este organizat de Asociaţia Culturală Metropolis, fiind un proiect cofinanţat din bugetul local al Municipiului Tulcea, cofinanţat de Consiliul Judeţean Tulcea şi finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei.
KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrală şi Sud-Est. Festivalul este membru al ECFA – European Children’s Film Association. În cele 13 ediţii precedente, festivalul a înregistrat peste 150.000 de participanţi, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.