Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de muzică clasică ‘Vara magică’, care oferă melomanilor concerte cu artişti şi orchestre de renume la nivel naţional şi internaţional, se va desfăşura, în perioada 6 iulie – 31 august, la Ateneul Român.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, primul concert din festival va aduce pe scena Ateneului Orchestra Română de Tineret, avându-l la pupitru pe maestrul Cristian Mandeal. Solist va fi violonistul Josef Spacek.
În concertele următoare vor evolua: Orchestra Teatrului de Operetă ‘Ion Dacian’, dirijor – Constantin Grigore, solişti Bianca Ionescu Ballo, Daniela Bucşan, Gabriela Daha, Florin Ganea, Mihai Urzicana, George Vîrban, Alexandru Burcă; pianista şi compozitoarea Sînziana Mircea, soprana Laura Tătulescu cu o producţie aparte de muzică electronică şi sintetizator realizată alături de Giovanni Dinello; New Hope Orchestra, avându-l ca dirijor şi solist pe violoncelistul Octavian Lup, alături de violonistul Valentin Şerban.
Violonistul Alexandru Tomescu va susţine recitalul cu tema: ‘In the mood for love’, iar Ansamblul Cameral al Filarmonicii George Enescu va conduce publicul ‘Pe aripile valsului’.
Totodată, vor mai concerta Orchestra de Tineret a Ţărilor de Jos dirijată de Alexander Shelley, care îi va avea ca solişti pe Coraline Groen la vioară şi soprana Laetiţia Gerards cu un program de R. Strauss, B. Britten şi G. Mahler şi Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovestki.
Festivalul se va încheia cu un concert al Orchestrei Naţionale de Tineret a Franţei, având ca dirijor pe Michael Schonwandt şi un program romantic de C. Debussy şi G. Mahler.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat la varamagica.ro, iar biletele pentru concertele din cadrul festivalului sunt disponibile pe www.bilete.ro, precum şi la alţi operatori de bilete online, dar şi la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român.
De la prima ediţie, Festivalul ‘Vară Magică’, un proiect al Lanto Communication, a depăşit 100 de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio şi telespectatori, precizează sursa citată.