Unul dintre cele mai importante filme europene ale anului, ‘Corpus Christi’, regia Jan Komasa, se va lansa în România, premiera urmând să aibă loc în alte oraşe din ţară, în urma închiderii cinematografelor din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, lungmetrajul regizorului Jan Komasa se va vedea în peste 20 de cinematografe din 20 de oraşe din România, din 9 octombrie. ‘Decizia închiderii cinematografelor în Bucureşti a venit ca o mare lovitură pentru distribuitori, exploatanţi şi public. S-a luat fără nici o argumentare care să dovedească cazuri înregistrate în aceste spaţii şi fără nici o consultare a operatorilor din domeniu. A fost anunţată de astăzi pe mâine, fără nici un fel de măsuri de sprijin al celor direct afectaţi. Cinematografele şi teatrele sunt spaţiile în care distanţarea socială, purtarea măştii şi dezinfectarea celor prezenţi sunt cel mai uşor de controlat şi respectat, iar operatorii sălilor se achită exemplar de asta. Motiv pentru care nici nu a fost depistat vreun focar. Am decis să lansăm totuşi filmul în oraşele în care acest lucru este posibil, dând ocazia spectatorilor să aibă acces la cultură.’, au anunţat reprezentanţii Bad Unicorn, distribuitorii filmului. Un film inspirat din fapte reale, nominalizat la Oscar, câştigător a 10 premii la Polish Film Awards şi cu peste 2 milioane de spectatori în Polonia, ‘Corpus Christi’ urmăreşte fascinanta transformare a unui tânăr care vrea să devină preot, în ciuda cazierului său, şi care preia accidental o parohie. ‘Corpus Christi’ îl aduce în prim plan pe Daniel, un tânăr de 20 de ani, proaspăt ieşit dintr-un centru de detenţie. Ajuns într-un mic oraş din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoţeşti şi pretinde că este trimisul Bisericii. Apariţia unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală, care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă, se arată în prezentarea peliculei. Pelicula ‘Corpus Christi’ a câştigat două premii la Festivalul de Film de la Veneţia în 2019 şi a primit 10 premii la Polish Film Awards, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor în rol principal şi deschide discuţia despre iertare, impostură, a doua şansă, iubire şi grija faţă de cei din jur.