Filmul ‘Imaculat’, debutul în lungmetraj al regizorilor Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, programat în perioada 1-11 septembrie.
Pelicula a fost selecţionată în secţiunea competitivă ‘Giornate degli Autori’, dedicată vocilor independente şi inovatoare.
Scenariul semnat de Monica Stan are la bază o poveste personală şi urmăreşte povestea Dariei, o tânără de 18 ani. Când iubitul ei toxicoman intră la închisoare, Daria e dusă de părinţi într-o clinică de dezintoxicare ca să se lase de heroină şi să redevină fiica model care a fost odată. Daria se trezeşte închisă într-un mediu predominant masculin, ce pare a fi plin de pericole ascunse şi presiuni sexuale. În mod surprinzător, inocenţa Dariei şi loialitatea faţă de iubitul ei încarcerat câştigă admiraţia celorlalţi şi o salvează de avansurile bărbaţilor, care, în schimb, îi oferă protecţie. Daria devine astfel un simbol al purităţii în lumea întunecată a clinicii şi începe să se bucure tot mai mult de atenţia care i se arată. Echilibrul este însă perturbat când un pacient misterios e adus pe secţie şi Daria află cu brutalitate că orice tratament special vine cu un preţ pe măsură, se arată în descrierea filmului.
‘Povestea este inspirată dintr-o experienţă prin care am trecut în adolescenţă şi pe care am reuşit să o transpun în ficţiune abia acum. Ea surprinde dilemele emoţionale ale unei tinere femei în devenire şi tensiunile ce apar între oameni aflaţi într-un mediu închis, unde totul poate exploda într-o clipă. Este o poveste despre seducţie, dar mai mult decât în sens sexual. E seducţia propriei imagini şi a oglindirii tale în ochii celuilalt’, a afirmat Monica Stan.
Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitraşcu, Vasile Pavel şi Cezar Grumăzescu, alături de care apar Rareş Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaş, Ionuţ Niculae, Florin Hriţcu, Tiberiu Dobrica, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă şi Cristina Buburuz.
‘Citind scenariul Monicăi, m-am simţit atras de contrastul dintre stratul verbal al interacţiunii dintre personaje şi nevoia lor dureros de concretă de apropiere. În acest sens, cuvintele rostite creează un val înşelător de relaţii complexe de putere şi gen ce contrastează cu trupurile care zac uneori abandonate într-o intimitate caldă’, a afirmat George Chiper-Lillemark.
Filmul este produs de Marcian Lazăr, prin casa de producţie Axel Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Montajul a fost realizat de Delia Oniga, sunetul de Filip Mureşan şi Vlad Voinescu, scenografia de Ana Gabriela Lemnaru, costumele de Sonia Constantinescu şi Anca Miron, iar machiajul de Sandra Potamian şi Sorina Giurescu.
‘Giornate degli Autori’ din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia este o secţiune specială, modelată după secţiunea ‘Quinzaine des Réalisateurs’ a Festivalului de Film de la Cannes. Scopul secţiunii este de a promova filme de calitate, fără restricţii, cu o atenţie specială pentru filme ce dau dovadă de originalitate, independenţă şi curaj în abordarea lor artistică.
[…] Sursa: PRESSONLINE […]