AcasăStiri generaleFilmul 'Push' deschide UrbanEye Film Festival #7

Filmul ‘Push’ deschide UrbanEye Film Festival #7

Filmul ‘Push’, regia Fredrik Gertten, care investighează problema creşterii preţurilor locuinţelor la nivel mondial, deschide miercuri, de la ora 19,00, UrbanEye Film Festival #7, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES. Având tema ‘Împreună în izolare’, UrbanEye 2020 va organiza proiecţii-capsulă în mai multe birouri de arhitectură din ţară, la care vor participa grupuri mici de spectatori, care lucrează împreună. Tot în prima zi a festivalului, de la ora 19,00, vor fi prezentate şi scurtmetrajele ‘Povestiri din balcon’ – regia Helle Windelow-Lidzelius şi ‘Prin balcoane’ – regia Roman Blazhan. Proiecţia va fi urmată de o dezbatere live pe pagina de Facebook UrbanEye, de la ora 20,30, cu Alex Axinte, Bogdan Iancu şi Ruxandra Păduraru, moderată de Tudor Elian. ‘Spaţiu interior şi exterior în acelaşi timp, balcoanele apartamentelor au fost, de-a lungul timpului, subiectul unui întreg şir de modificări sau renovări: au fost folosite ca spaţii de relaxare, dar şi de depozitare, au fost închise cu geamuri şi pereţi sau lăsate deschise, au fost vopsite, prelungite sau transformate în mini-păduri urbane şi locuri de observaţie sau întâlnire cu vecinii’, se arată în comunicat. O altă discuţie, de data aceasta despre locuirea colectivă, va avea loc sâmbătă, live, pe pagina de Facebook UrbanEye, de la ora 17,00, şi va fi moderată de arhitectul Radu Ponta. Dezbaterea pleacă de la întrebarea ‘Ce şi cum suntem dispuşi să împărţim când locuim într-un anume oraş, cartier sau bloc?’. Desprinsă din tema mai concentrată despre co-housing, prezentată în filmul ‘The Stuff Dreams are Made Off’ / ‘Din ce sunt făcute visele’ (Austria – disponibil online de vineri, ora 19,00) şi observând raritatea (dacă nu chiar absenţa) proiectelor şi dezbaterilor despre co-housing în România, discuţia îşi propune să afle în ce alte feluri folosim în comun spaţii ale oraşului contemporan românesc. Participă arhitectul Cristi Borcan, antropologul Maria Şalaru şi geograful Bogdan Suditu. Filmele din cadrul UrbanEye Film Festival vor fi disponibile pentru vizionare timp de 24 de ore, conform programului de pe site, şi vor putea fi accesate din toată ţara. Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de pe www.Eventbook.ro , iar vizionarea filmelor va avea loc pe aceeaşi platformă, precizează organizatorii. UrbanEye Film Festival se va desfăşura online, pe Eventbook.ro, în perioada 4-8 noiembrie. Festivalul de Film UrbanEye este un proiect al asociaţiei ARTA în dialog, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi de Ordinul Arhitecţilor din România din timbrul arhitecturii.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks