Acasă55Firea, întrebată despre candidatura la Primăria Capitalei: Voi merge acolo unde mă...

Firea, întrebată despre candidatura la Primăria Capitalei: Voi merge acolo unde mă trimite echipa PSD

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prim-vicepreşedinte PSD, Gabriela Firea, a declarat, vineri, la Costineşti, referindu-se la o posibilă candidatură a sa la Primăria Capitalei, că va merge ‘acolo unde o trimite echipa PSD’.

‘Eu voi merge acolo unde mă veţi trimite dumneavoastră (Marcel Ciolacu – n.red.), unde mă va trimite echipa PSD. Nu vreau să mă aduc într-un loc anume şi, de fapt, acesta este spiritul nostru, să ştii să fii aproape de colegii tăi, aproape de prietenii tăi şi să avem un singur motto şi o singură dorinţă: să punem întotdeauna oamenii pe primul loc’, a declarat Gabriela Firea.

Afirmaţia sa a venit în contextul în care preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a exprimat convingerea că Gabriela Firea va câştiga Primăria Capitalei la viitoarele alegeri.

‘Am să vă spun un singur lucru. Deja nu mai este un secret, Gabriela Firea îl va bate pe Nicuşor Dan de o să-i sune apa în cap’, a spus Ciolacu.

Gabriela Firea s-a aflat, vineri, alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, la Şcoala Politică de Vară a TSD de la Costineşti. AGERPRES / (A – autor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks