Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), actorul Constantin Chiriac, a anunţat miercuri că s-au vândut trei sferturi din bilete, programul festivalului fiind disponibil pe site-ul oficial www.sibfest.ro, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
‘Constantin Chiriac a anunţat că trei sferturi din biletele puse în vânzare pentru această ediţie sunt deja epuizate şi că peste jumătate din evenimentele incluse în programul din acest an sunt oferite publicului cu acces gratuit, astfel încât întreaga comunitate să poată fi #ParteDinMiracol’, se arată în comunicat.
Până în acest moment, FITS are 809 evenimente incluse în program şi aşteaptă aproximativ 5.000 de participanţi din 75 de ţări.
Aplicaţia FITS este şi ea adusă cu toate informaţiile la zi, permite personalizarea programului şi multe alte facilităţi şi este disponibilă pentru descărcare atât în Google Play, pentru Android, cât şi în AppStore, pentru iOS.
FITS va avea loc în perioada 23 iunie – 2 iulie, când tot centrul municipiului Sibiu va fi transformat într-o imensă scenă.