Florian Sîrca, membru în Comitetul interimar de conducere al PSD Bihor, a criticat joi administraţia liberală, susţinând că nu este preocupată de cartierele mărginaşe ale municipiului.
‘Este reprobabil faptul că dinspre zona mărginaşă a oraşului, nu există autobuze şcolare către grădiniţele şi şcolile centrale. Se fac investiţii masive în cartierul Nufărul, în detrimentul celorlalte cartiere. Cartierele mărginaşe trebuie incluse urgent în planurile de modernizare a infrastructurii edilitare, trebuie să se renunţe la şantierele inutile, care doar sufocă oraşul, iar densificarea oraşului să se facă etapizat, cu un areal verde corespunzător. Soluţiile sunt foarte simple însă nu există dialog şi transparenţă pentru a putea fi dezbătute şi asumate,’ a declarat Florian Sîrca, potrivit unui comunicat.
El s-a referit la o întâlnire a primarului Florin Birta cu aproape 100 de locuitori din cartierul Grigorescu, ce a avut loc miercuri. Conform lui Sîrca, locuitorii din cartier s-au plâns de faptul că Primăria Oradea a dublat impozite doar trecând ‘din pix’ străzi fără apă şi canalizare dintr-o zonă fiscală în alta şi că în cartierul Grigorescu există o stradă fără denumire, al cărei număr cadastral a fost cedat unei alte străzi, care a şi fost asfaltată.
Locuitorii i-au atras atenţia primarului asupra lucrărilor efectuate la noul parc, în opinia lor de proastă calitate, dar şi cu privire la lipsa mijloacelor de transport în comun, copiii neavând cu ce să se deplaseze la şcoală.
‘O persoană cu handicap grav, greu transportabilă, a participat împreună cu însoţitorul la discuţii şi a reclamat că din cauza gropilor de pe stradă, nu poate fi deplasată unde are nevoie. Acea persoană a ajuns în audienţă la primărie, dar în biroul primarului a fost aşteptată de un angajat al Primăriei’, a menţionat Sîrca.
El a amintit taxele şi impozitele ‘ilegale’ plătite în continuare de orădeni, deşi instanţa de judecată le-a anulat, modificarea PUG-ului şi scoaterea în extravilan a unei zone de case de locuit, faptul că milioane de euro sunt direcţionate către bugetul Consiliului Judeţean în timp ce zeci de străzi rămân fără apă, canalizare, gaz ori asfalt, precum şi investiţiile ‘uriaşe’ în construcţia pasajelor subterane din centrul oraşului, investiţii care nu sunt de imediată necesitate, blocând oraşul.