În cadrul emisiunii Ai aflat! cu Ionuț Cristache, Florin Călinescu a criticat modul în care statul și cetățenii gestionează pensiile și drepturile salariale. Acesta a atras atenția asupra birocrației din sistem și a subliniat că problemele sunt susținute de complicitatea populației, scrie gandul.ro.
„Dă-mi toți banii odată și nu mai am treabă cu tine lună de lună. Dă-mi toți banii din pilonul ăsta, acum. Asta a fost promisiunea acestui program. Pensia mea nu e de stat. Tu nu-mi dai banii de buzunar. Eu am cotizat lună de lună. Ai putut să-mi iei 45 de ani banii fiecare lună, de ce n-ai vomitat atunci? Vreau să-mi dai, ok, pensia de stat, dar nu spune că e pensie de stat, că nu-mi faci nicio favoare. Băi, băiatule, deci tu mă obligi să dau pensie, și pe patron și pe mine, că patronul devine penal, nu? Dacă nu achită toate astea, și salariatul și el. Și, pe urmă, începe târguiala și văicăreala asta. Această mizerie care se întâmplă în țara noastră și în multe țări ale lumii este cu complicitatea populației. Punct,” a spus Călinescu.
Sursa: Ecopolitic.ro




