AcasăStiri generaleFlorin Cîţu: Cu o probabilitate destul de mare, vom intra într-o criză...

Florin Cîţu: Cu o probabilitate destul de mare, vom intra într-o criză economică severă

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, afirmă că economia României va intra într-o ‘criză economică severă’, singura soluţie fiind luarea unor măsuri menite să garanteze ‘revenirea puternică’ a economiei din partea a doua a anului 2023.

‘Economia României va avea o creştere economică aproape de zero anul acesta. Bugetul este construit pe o creştere economică de 4,6%. Cu o probabilitate destul de mare, vom intra într-o criză economică severă. Această prăbuşire a economiei nu mai poate fi evitată acum. Este prea târziu’, a scris Cîţu, joi, pe Facebook.

Acesta consideră că ‘acum se pot lua măsuri care să garanteze revenirea puternică a economiei din partea a doua a anului 2023’, fără aceste măsuri, criza economică putând să se întindă până în 2025-2026.

Între măsurile propuse, Cîţu aminteşte menţinerea puterii de cumpărare a tuturor românilor prin reducerea contribuţiilor cu 5 puncte procentuale, impact bugetar mai mic cu aproximativ 6 miliarde lei decât pachetul de măsuri sociale prezentat; accelerarea reformelor: pensii, salarii în sectorul bugetar şi administraţie; implementarea tuturor jaloanelor din PNRR, oricât de grele par; investiţii de 7% din PIB de la buget – execuţie la final de an.

De asemenea, Cîţu propune rambursarea TVA – până acum, sumele rambursate sunt mai mici cu 2 miliarde de lei în comparaţie cu anul trecut.

‘Asta înseamnă 2 miliarde de lei pe care firmele nu le au în condiţiile unei inflaţii galopante. Dacă nu se rambursează tot TVA, o mare parte din firme îşi vor înceta activitatea’, susţine fostul preşedinte al PNL.

Menţinerea deficitului bugetar în parametrii anunţaţi la începutul anului, decontarea la timp a concediilor medicale; încurajarea comerţului liber; atragerea de investitori pentru reforma companiilor de stat şi alocarea resurselor în economie ‘pe baza preţurilor formate în economie, nu pe baza unor decizii luate de un grup restrâns de politicieni’, sunt alte măsuri propuse de preşedintele Senatului.

‘Nicio propagandă nu poate să omoare adevărul. Doar competiţia, liberă şi transparentă, este soluţia pentru o economie puternică şi avansată’, a mai scris Florin Cîţu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks