Acasă55Florin Cîţu: Nu vrei să faci o reformă, să vină altcineva să...

Florin Cîţu: Nu vrei să faci o reformă, să vină altcineva să o facă

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni, cu privire la cele 24 de jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care trebuie îndeplinite până la finalul lunii martie, că ‘ministerele trebuie să îşi facă treaba’ şi a spus că ‘cine crede că nu vrea să facă o reformă, atunci să vină altcineva să o facă’.

‘Trei deja au fost îndeplinite în perioada în care eram eu premier, sunt două la Ministerul Finanţelor şi unul la ANAP. Câteva am văzut. Ministerul Justiţiei mi se pare că este în procedură parlamentară legea respectivă, celelalte nu ştiu dacă sunt în întârziere, există un comitet interministerial, eu doar am atras atenţia că 24 (n.r. jaloane) sunt importante şi deja a început lupta asta sau, de fapt, pentru a avea banii românilor trebuie să muncim, nu vin gratuit. Sunt 30 de miliarde de euro, ministerele trebuie să îşi facă treaba şi ar fi bine ca cine crede că nu vrea să facă o reformă, de exemplu, nu vrei să faci reforma pensiilor că ţi se pare ţie că nu este… foarte bine, să vină altcineva să o facă. Nu vrei să faci reforma salarizării, nu vrei să faci reforma administraţiei, dar nu este corect faţă de români să rămâi acolo într-o poziţie şi când vine să faci acest lucru, nu faci. (…) Vom vedea pe 31 martie’, a spus Cîţu, la Senat.

Întrebat dacă se referă la ministrul Muncii, liderul PNL a precizat că a dat nişte exemple.

‘Am spus trei reforme mari care trebuie făcute, dacă cineva nu vrea să le facă, să spună acum. Eu am dat un exemplu’, a subliniat Cîţu.

Chestionat ce s-ar întâmpla în cazul în care aceste jaloane nu ar fi îndeplinite până la finalul lunii, Florin Cîţu a spus că nu vom lua banii aferenţi acestor jaloane.

‘Ele au fost făcute ca să existe timp. Să ştiţi că ministerele nu află acum de la mine. Ei ştiau că sunt acolo’, a mai afirmat el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks