Preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu, consideră că ‘interesele ruseşti’ în România’ trebuie ‘tăiate’, astfel încât niciun leu din banul public să nu ajungă în buzunarele oligarhilor care susţin războiul din Ucraina.
‘Trebuie să tăiem imediat accesul sau interesele ruseşti în România la banii publici, la fondurile europene, la ajutoarele de stat care mergeau către companii cu acţionariat rusesc, legate de oligarhii ruşi, în valoare de câteva sute de milioane de lei. Reglementatorii din România şi instituţii precum Oficiul pentru Spălarea Banilor şi ANAF trebuie să-şi facă toţi datoria şi să ofere informaţiile către Ministerul de Finanţe. Este necesară o celulă de criză la Ministerul Finanţelor, pentru a impune toate aceste sancţiuni, ca niciun leu din banul public să nu ajungă în buzunarele acestor oligarhi care susţin războiul în Ucraina’, a scris Cîţu, luni, pe Facebook.
Potrivit liderului PNL, România are, în acest moment, câteva priorităţi: oferirea tuturor condiţiilor refugiaţilor, implementarea sancţiunilor care au fost impuse la nivel european pentru toate companiile care au legătură cu Rusia, dar şi sănătatea economică internă.
‘Am avut câteva discuţii cu companii din România, care sunt pregătite şi au spus că au oportunităţi de a-i angaja pe emigranţi în perioada următoare. Trebuie să umblăm la legislaţie şi să facem lucrurile mai simple. (…) Este foarte important modul în care cheltuim banul public. Cel mai mare pericol pentru noi, în 2022, este să cădem pradă populismului, lucru care s-a întâmplat în prima parte a anului’, a adăugat Cîţu.