Deputatul Florin Roman (PNL) spune că a blocat creșterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat și depun același amendament în legea bugetului pentru 2025.
„PNL a spus foarte clar: nu vrem creșteri de taxe nici în 2024, nici în 2025. Am blocat creșterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat. Depunem același amendament în legea bugetului pentru 2025. Noi, liberalii, nu PSD!
Mediul de afaceri trebuie să aibă un cadru predictibil pentru a-și gândi și dezvolta afacerile. În felul acesta susținem, la modul real, firmele din România.
Noi, liberalii, credem că deficitul bugetar poate și trebuie echilibrat prin măsuri alternative. Pe de o parte, prin reducerea cheltuielilor nenecesare. Pe de altă parte, prin stimularea colectării la bugetul de stat.
Prin disciplină bugetară mai mare și prin creșterea colectării, putem să echilibrăm deficitul și să nu afectăm investițiile pe care le-am asumat pentru dezvoltarea României. Este o viziune de dreapta, liberală, prin care protejăm economia și asigurăm finanțarea necesară a statului.”, spune Florin Roman, deputat PNL.
Articolul Florin Roman (PNL): Am blocat creșterea taxelor în 2024, ca deputat liberal, prin amendarea legii bugetului de stat. Depunem același amendament în legea bugetului pentru 2025 apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro