- ”La 51 de ani, cred ca este momentul să îmi asum candidatura și să pun experiența acumulată în slujba PNL, în momente grele. Și s-a lăsat cu răni adânci. Nu am sărit nici o treapta, nici politică și nici administrativă. Am construit organizații de secții de votare, am fost președinte al organizației municipale Alba Iulia, vicepreședinte PNL Alba și președinte interimar al organizației PNL Hunedoara. Am fost secretar general adjunct al PNL, vicepreședinte regional Centru și vicepreședinte național.
Am început în administrația publică, ca vicepreședinte al CJ Alba, ales de două ori și din 2016 sunt deputat PNL de Alba, la al treilea mandat. Am fost lider de grup al deputaților PNL la primul mandat, președinte de comisie, vicepreședinte al Camerei Deputatilor, președinte interimar al Camerei și o scurtă perioadă ministru, până m-au rezolvat “băieții deștepți”. În prezent sunt președintele Comisiei de Administrație Publică și spun eu, omul aleșilor locali în Parlament.
Am fost și sunt un luptător permanent al PNL, în dezbateri televizate și parlamentare, împotriva regimului Dragnea, mai apoi Dancila, guvern pe care l-am dat jos prin moțiune de cenzură și un susținător din parlament al guvernelor liberale care au trecut țara prin criza pandemică, energetică și acum economică.
Sursa: Ecopolitic.ro





