Implementarea guvernanţei corporative la companiile din portofoliu este prioritară pentru Ministerul Economiei, iar pentru 2023 a fost alocată suma de 62 de milioane de lei buget pentru administrarea eficientă a administraţiilor statului, susţine ministrul de resort, Florin Spătaru.
Potrivit unui comunicat al ministerului, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri hotărârea privind bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii administraţiilor statului al Ministerului Economiei pe anul 2023.
„În 2023 am alocat un buget de aproximativ 62 milioane de lei pentru derularea procesului de privatizare desfăşurat de Ministrul Economiei şi administrarea în condiţii de eficienţă a participaţiilor statului român, pentru dezvoltarea sectoarelor strategice ale economiei naţionale. Administrarea eficientă a participaţiilor statului creează premisele menţinerii locurilor de muncă în sectoarele economiei naţionale”, a precizat Florin Spătaru, ministrul Economiei.
Ministerul Economiei exercită în domeniile sale de activitate, atribuţii precum administrarea participaţiilor statului, privatizare şi postprivatizare. Actul normativ aprobat are ca scop asigurarea cadrului legislativ necesar finanţării activităţii de administrare, de pregătire şi derulare a privatizării desfăşurată de Ministerului Economiei în anul 2023.
Bugetul stabilit este de 61,717 milioane de lei, din care 89.000 lei venituri din privatizare şi 61,628 milioane de lei alte venituri din proprietate. Cele din urmă se referă la activităţi de administrare, guvernanţă corporativă şi insolvenţă/ lichidare stabilite prin aplicarea legislaţiei în vigoare privind modalităţile de desfăşurare a activităţii şi a destinaţiei fondurilor obţinute.
Sursa: AGERPRES
Articolul Florin Spătaru: Implementarea guvernanţei corporative la companiile din portofoliu este prioritară pentru Ministerul Economiei apare prima dată în Ecopolitic.