Acasă93Flutur: Guvernul acordă 4,05 milioane lei pentru plata restanţelor către minerii de...

Flutur: Guvernul acordă 4,05 milioane lei pentru plata restanţelor către minerii de la Crucea

Guvernul va aloca un ajutor de urgenţă în valoare de 4,05 milioane de lei pentru plata restanţelor către minerii de la Crucea, a anunţat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.

El a spus că pentru soluţionarea situaţiei de la Exploatarea Minieră Crucea, din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), a purtat discuţii cu premierul Florin Cîţu, ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi ministrul Muncii, Raluca Turcan.

”M-am preocupat constant pentru soluţionarea problemelor care au intervenit la Exploatarea Minieră Crucea, imediat ce am aflat despre situaţia respectivă, iar pentru că întreaga problematică a fost extrem de complicată, am purtat discuţii cu factorii de decizie, fiind anunţat că situaţia va fi deblocată în şedinţa de astăzi. Pentru acoperirea restanţelor la plata tichetelor de masă, guvernul aprobă acordarea de ajutor din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Ajutorul de urgenţă se acordă pentru acoperirea restanţelor reprezentând contravaloarea alimentaţiei de protecţie, prevăzută în contractul de muncă. Salut decizia Guvernului şi sper că astfel se va închide conflictul de muncă”, a afirmat Flutur.

Minerii şi-au primit săptămâna trecută drepturile salariale, dar au spus că nu vor ieşi din subteran până nu-şi primesc şi celelalte drepturi privind alocaţia suplimentară de hrană.

Minerii de la Sucursala Crucea a CNU s-au blocat în subteran în urmă cu o săptămână, în semn de protest faţă de faptul că nu le-au fost plătite drepturile salariale. Este vorba despre 160 de mineri de la exploatările Crucea şi Botuşanu care au declanşat protestul pentru că nu şi-au primit salariile timp de două luni şi ameninţă că vor intra în greva foamei dacă revendicările lor nu vor fi satisfăcute.

Protestul s-a declanşat spontan, la suprafaţă, iar apoi ortacii au decis să se blocheze în subteran.

La Sucursala Crucea a CNU lucrează circa 300 de persoane.

Protestatarii reclamă şi faptul că de un an nu au primit suplimentul alimentar antidot, în valoare de 30 de lei/zi.

Directorul Cancelariei prefectului, Vasile Boca, declara atunci pentru AGERPRES că la faţa locului au fost trimişi poliţişti şi jandarmi, dar instituţia nu a primit nicio solicitare din partea minerilor şi că reprezentanţii sindicatelor sunt la Bucureşti pentru negocieri.

Minele de uraniu din judeţul Suceava sunt ultimele care mai funcţionează pe teritoriul României.

La exploatările de uraniu de la Crucea şi Botuşana au avut loc de-a lungul timpului mai multe acţiuni de protest cu blocarea minerilor în subteran, revendicările fiind de fiecare dată referitoare la plata drepturilor salariale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks