AcasăPoliticaFost membru CNA, Radu Herjeu, îi critică dur pe părinții lui Rareș...

Fost membru CNA, Radu Herjeu, îi critică dur pe părinții lui Rareș Prisăcariu: „Să le fie ruşine!”; mama lui Rareş a reacţionat

Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut o reacție dură după ce Rareș a primit Golden Buzz-ul. Acesta susține că micuțul de 7 ani nici măcar nu a înțeles mesajul poeziei pe care a recitat-o la Românii au talent și că a fost folosit pentru a transmite ceea ce nu are nicio legătură cu vârsta lui, scrie click.ro. 

„Rușine celor care au folosit un copil de şapte ani (care răspunde la întrebarea „De ce te cheamă x?” cu „Așa m-au botezat părinții!”) pentru a transmite un mesaj cu care nu doar că nu are nimic în comun, dar 99% îi este inaccesibil (ca limbaj, subiect, conjunctură, implicații). Și care, mai mult ca sigur, habar n-au ce înseamnă „silnicii”. Dar el, sunt convins, știe! Mult mai cringe decât alți copii care, pe aceeași scenă, la vârste apropiate, cântau cu patos despre pierderea iubirii vieții lor sau despre trădarea în dragoste”, a scris Radu Herjeu, pe pagina lui de Facebook.

Mama lui Rareș Prisacariu nu a rămas indiferentă la reacția lui Radu Herjeu. Femeia susține că micuțul de numai 7 ani a avut mereu o pasiune pentru citit, așa că talentul lui este dat de Dumnezeu. De asemenea, Gina Prisacariu a mărturisit că nu l-a obligat nimeni pe fiul ei să facă asta, ci doar a făcut ceea ce a simțit el.

Mai mult, se pare că Rareș, copilul care a primit Golden Buzz la Românii au talent a început să citească înainte de a împlini vârsta de 4 anișori.

„A învățat literă cu literă, după silabele. Într-o zi a luat o carte si a citit cuvântul „soare”. Practic a citit singur și mi-a spus ca a combinat literele într-un cuvânt. Atunci mi-am dat seama că nu e munca noastră, ci a lui Dumnezeu. Noi îl susținem pe un drum pe care el îl creează și mereu am spus că nu noi îl ducem pe Rareș pe o scenă, ci el ne duce pe noi! Rareș este un copil care se joacă, care are prieteni, care își trăiește copilăria exact așa cum trăiește oricare alt copil numai că dorința de cunoaștere la el este mai mare decât putem noi să credem uneori, ca adulți. Nimeni nu l-a forțat și nimeni nu i-a dat mesaje pe care el să le transmită mai departe ca fiind mesaje extremiste, naționaliste sau populisme de tot felul. Noi nu am simțit nevoia să intrăm în niciun fel de polemică. Noi știm foarte bine care este realitatea”, a spus Gina Prisacariu, pentru botosaninews.ro.

Articolul Fost membru CNA, Radu Herjeu, îi critică dur pe părinții lui Rareș Prisăcariu: „Să le fie ruşine!”; mama lui Rareş a reacţionat apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks