AcasăStiri generaleFoşti şefi de la Poliţia Locală Bucureşti scapă de acuzaţii; amenzi date...

Foşti şefi de la Poliţia Locală Bucureşti scapă de acuzaţii; amenzi date ilegal de ‘bodyguarzii’ de la o firmă privată

Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal într-un dosar în care fosta conducere a Poliţiei Locale Bucureşti a fost acuzată că a externalizat către o firmă, în mod nelegal, servicii de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni, iar ‘bodyguarzii’ societăţii respective au aplicat ilegal amenzi în valoare de aproape un milion de euro.

Dosarul a fost închis după ce judecătorii au pus în aplicare deciziile Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care se referă la prescrierea faptelor.

Este vorba de Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti, şi alţi patru foşti şefi de servicii din cadrul acestei instituţii: Mihaela Cîrnaru – Serviciul Buget Financiar, Gabriel Florin Andrei – Serviciul Achiziţii Investiţii, Carmen Gabriela Barbu – Serviciul Juridic şi Camelia Ionescu – Serviciul Contabilitate, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu.

Concret, foştii şefi de la Poliţia Locală Bucureşti erau acuzaţi de DNA că, în perioada 2010 – 2011, au încheiat două contracte cu o firmă privată, prin care au fost externalizate, în mod nelegal, serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni.

Practic, ‘bodyguarzii’ unei firmei private au fost asimilaţi agenţilor de la Poliţia Locală din Primăria Capitalei, aceştia aplicând ilegal 3.317 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 4,6 milioane lei.

Conform DNA, angajaţilor firmei private le-au fost conferite prerogative legate de activităţi ce presupun exerciţiul autorităţii de stat, respectiv portul uniformei şi însemnelor Poliţiei Locale, patrularea, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.

DNA susţinea că, prin aceste demersuri, a fost produs Primăriei Municipiului Bucureşti un prejudiciu în cuantum de 380.875 euro, reprezentând valoarea contractelor încheiate în mod nelegal, concomitent cu obţinerea de către firma beneficiară a unui folos necuvenit în cuantum de 499.390 lei, stabilit după scăderea cheltuielilor presupuse de desfăşurarea contractelor.

Persoanele amendate ilegal de falşii poliţişti locali s-au constituit părţi civile în dosar, iar procesul în cazul lor a fost disjuns.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Aceste decizii vor afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks