Petre Lăzăroriu, fost judecător CCR, a comentat această decizie a Curții Constituționale a României în direct la Antena 3 CNN.
„Indiferent care ar fi motivele ele nu trebuie să existe. Deci eu sunt siderat că judecătorii Curții au intrat într-un joc politic, adică indiferent ce dovezi ar fi, dreptul unui cetățean de a candida la președenția României este sacru. Nici nu discut, că se vorbește, că a trădat Mișcarea Națională, că e omul rușilor, nu există așa ceva, asta înseamnă că lor probabil le este teamă de Șoșoacă, adică politicienilor, pentru că nu se explică altceva. Că vorbește mult, că vorbește prost, e problema dumneaei, dar lăsați-i pe români până la urmă să aleagă, să hotărască. Dar românii să știți că sunt oameni deștepți, inteligenți, și știu să aprecieze. Pe mine mă uluiește această decizie, vă spun cinstit.
Nu pot să îmi imaginez ce ar putea scrie judecătorii în motivație. Domnule, indiferent ce vorbește omul, cât vorbește, nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic. Nu ai voie să intri în jocul politic. A, dacă era o instanță care spunea că o condamnăm pentru asta și asta, da, înțelegeam, dar doar pentru niște chestii care se vehiculează în spațiul public… Decizia nu se mai poate întoarce, din păcate este definitivă, dar răul deja s-a produs, un om a fost scos din cursa prezidențială pentru că CCR a intrat în jocul politic, ceea ce este de nepermis”, a declarat Petre Lăzăroriu.
Articolul Fostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu: Sunt siderat ce a făcut Curtea; că Şoşoacă vorbește mult, că vorbește prost, e problema dumneaei, dar lăsați-i pe români până la urmă să aleagă, să hotărască, dar CCR a intrat în hora politică apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro