Judecătoria Sectorului 5 a respins, duminică, cererea procurorilor de la Parchetul General de arestare preventivă a lui Laurenţiu Baranga, fost preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, şi a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de înşelăciune, fiind suspectat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat. Potrivit deciziei instanţei, pe timpul când se află în arest la domiciliu, Laurenţiu Baranga nu are voie să-şi părăsească locuinţa fără permisiunea organelor judiciare şi nu are voie să ia legătura cu reprezentanţii Universităţii Valahia din Târgovişte şi Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară – Bucureşti. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată. Laurenţiu Baranga a fost reţinut sâmbătă, după ce poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, au efectuat o percheziţie la domiciliul său din municipiul Râmnicu Vâlcea. ‘Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente. Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt’, susţine Poliţia Română. Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de Baranga de la mai mulţi angajatori. Laurenţiu Baranga a fost numit la începutul lunii septembrie la conducerea Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, el demisionând joi din această funcţie. El şi-a luat diploma de Bacalaureat în anul 1999, la vârsta de 32 de ani, fiind absolvent al Colegiului Tehnic ‘Dimitrie Leonid’ din Bucureşti, apoi la vârsta de 41 de ani a absolvit Facultatea de Management – Universitatea Ecologică Bucureşti, iar la vârsta de 44 de ani devine doctor în management la Universitatea Valahia din Târgovişte. Baranga a urmat cursurile mai multor instituţii de învăţământ, obţinând numeroase titluri şi diplome: mediator, evaluator de competenţe profesionale, studii postuniversitare la Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’, cursant la Colegiul Naţional de Apărare, membru în ARACIS, asistent universitar doctorand şi lector universitar la Universitatea Titu Maiorescu – Facultatea de Ştiinţe Economice, conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie – Alexandria. Din anul 2009 până în septembrie 2020, Laurenţiu Baranga a fost pe rând consilier, adjunct şef de serviciu şi director adjunct la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).