Fostul primar al municipiului Braşov George Scripcaru a fost achitat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul ‘Termoficarea’, în care a fost trimis în judecată de DNA în 2016 pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în legătură cu derularea unui contract ce avea ca obiect realizarea de lucrări la reţeaua de transport apă fierbinte în zona de nord a oraşului.
Scripcaru şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar primiseră o soluţie de achitare şi la instanţa de fond (Curtea de Apel Braşov) în aprilie 2020, decizie menţinută luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea apelului DNA.
În aceeaşi cauză au fost achitaţi fostul viceprimar al Braşovului Adina Durbacă, Silviu Călin Pop – administratorul firmei care ar fi fost favorizată de Primăria Braşov, mai mulţi funcţionari din Primăria Braşov, printre care Attila Radnoti – director al Direcţiei Tehnice, Liliana Horga – director executiv adjunct al Direcţiei Tehnice, Claudia-Niculina Radu – angajată a primăriei, membru în CA al SC Tetkron SRL, Isabella Beatrice Mărăşescu – şef Serviciu achiziţii publice, Lidia Bulgărea – şef Serviciu investiţii, dar şi Daniela Pălănceanu – avocat în Baroul Braşov, membru în CA al SC Tetkron SRL, Mihaela Vulpescu şi Cristina Iuliana Antonie – administratori de firme, precum şi Mihai Ciprian David.
Potrivit DNA, în perioada 2011 – 2012, George Scripcaru, în baza unei înţelegeri prealabile cu David şi Pop, a acţionat şi a determinat funcţionari din Primărie/Consiliul Local şi angajaţi din cadrul SC Cet SA şi SC Tetkron SRL să-şi exercite defectuos atribuţiile de serviciu, cu ocazia încheierii unor contracte pentru lucrări de termoficare.
Cei trei au beneficiat şi de ajutorul Mihaelei Vulpescu, care, în calitate de proiectant, a întocmit mai multe documente (proiect tehnic, studiu de fezabilitate, documentaţie economică pentru desfăşurarea achiziţiei publice) în care a menţionat soluţii tehnice imposibil de realizat privind pretensionarea termică, contrare normativelor în domeniu.
‘Ulterior, ca urmare a indicaţiilor pe care le-a dat reprezentanţilor firmei administrate de Călin Pop, în devizul ofertă întocmit în situaţiile de lucrări prezentate la decontare, aceştia au menţionat articolul pretensionare termică în aceeaşi formă. Astfel, în 3 octombrie 2011, primarul a atribuit firmei controlate de Pop un contract de lucrări, printr-o procedură formală de achiziţii publice, în cadrul căreia membrii comisiei de selecţie a ofertelor au declarat, în mod nelegal, câştigătoare, societatea omului de afaceri, deşi aceasta nu îndeplinea condiţiile pentru a efectua lucrările respective (lipsă personal specializat şi utilaje, lipsă experienţă în domeniu, etc.). Contractul avea ca obiect realizarea interconexiunii reţelei de transport apă fierbinte, în zona de nord a municipiului Braşov’, susţineau procurorii.
Comisia de evaluare a ofertelor a fost compusă din inculpaţii Mărăşescu – preşedinte şi Horga, Radnoti şi Bulgărea, în calitate de membri.
Călin Pop a depus, conform DNA, la dosarul de licitaţie un înscris sub semnătură privată, falsificat şi înregistrat la primărie, ce reprezenta un raport care ar fi fost întocmit de Mihaela Vulpescu.
‘Deşi cunoşteau situaţia acestui document, membrii comisiei au atribuit contractul respectiv, în valoare de 6.136.171,18 lei, societăţii administrate de Pop. Pe parcursul derulării contractului, primarul Scripcaru a aprobat decontarea unor sume pretinse de firma lui Pop pentru lucrări neexecutate, nejustificate sau supraevaluate, cu consecinţa prejudicierii bugetului local cu suma de 1.914.926,15 lei, care reprezintă totodată un folos necuvenit pentru societatea respectivă. Prin intermediul inculpatei Antonie, edilul a primit de la omul de afaceri foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 400.000 lei, constând în materialele electorale pentru alegerile locale din anul 2012 (câteva mii de tricouri, şepci, pixuri, autocolante etc. şi pachete cu alimente pentru a fi date alegătorilor)’, susţin procurorii.
Sursa citată menţionează că, în cursul lunilor mai – iunie 2012, în vederea disimulării adevăratei naturi a provenienţei bunurilor remise cu titlu de mită primarului George Scripcaru, Călin Pop a efectuat operaţiuni comerciale care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al firmelor sale, cu diverse societăţi furnizoare de materiale publicitare.
‘Ulterior, omul de afaceri a dispus înregistrarea în evidenţele contabile a unor operaţiuni fictive, respectiv achiziţia altor produse decât materialele electorale achiziţionate în mod real. Pentru acoperirea acestor fapte, în mai 2015, după terminarea controlului Curţii de Conturi la Primăria Braşov, dar înainte de redactarea şi comunicarea raportului de către auditorii curţii, Scripcaru a făcut demersuri şi a dat dispoziţii atât funcţionarilor publici, cât şi celor din cadrul conducerii Tetkron SRL, respectiv inculpaţilor Horga şi Radu, să procedeze la ‘găsirea unor vinovaţi’ care să răspundă pentru aceste decontări nelegale, lucru cu care acestea din urmă s-au conformat’, se spunea în documentele DNA.
Anchetatorii au mai reţinut că, în acelaşi scop, folosindu-şi influenţa, George Scripcaru a determinat-o pe Liliana Horga să constituie înscrisuri care ar fi dus la angajarea răspunderii a trei persoane.
‘În 10 iunie 2015, primarul Scripcaru şi viceprimarul Durbacă, având asupra lor înscrisurile respective, s-au deplasat la sediul Tetkron SRL şi au solicitat consiliului de administraţie al acestei societăţi să facă demersuri pentru angajarea răspunderii penale sau disciplinare a persoanelor ‘vinovate’ (în lipsa unui act de control care să stabilească o abatere, un prejudiciu sau alte măsuri). În 11 iunie 2015, ca urmare a acestor solicitări, membrii CA al Tetkron SRL, încălcând procedurile interne ale societăţii, au emis o hotărâre prin care s-a constituit o comisie de disciplină în vederea cercetării angajaţilor nominalizaţi de Scripcaru şi Durbacă’, au constatat procurorii.