AcasăStiri generaleFotbal: Antrenorul lui Burnley susţine vaccinarea cu prioritate a jucătorilor

Fotbal: Antrenorul lui Burnley susţine vaccinarea cu prioritate a jucătorilor

Antrenorul echipei engleze de fotbal Burnley, Sean Dyche, a propus ca jucătorii din Premier League să aibă prioritate la vaccinarea anti-COVID-19, pentru ca banii economisiţi din dubla testare săptămânală să fie direcţionată către alte urgenţe ale Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), conform Reuters. Jucătorii şi componenţii corpurilor tehnice de la cluburile din Premier League sunt testaţi de două ori pe săptămână din cauza noii tulpini mult mai virulente a noului coronavirus care a determinat creşterea numărului de cazuri de infectare şi a determinat guvernul britanic să impună un nou lockdown la scară naţională. ”Dacă te uiţi la sumele cheltuite de Premier League pentru testare, acei bani ar putea fi canalizaţi către NHS şi în sistemul de vaccinare, o soluţie mai bună decât continuarea testării fotbaliştilor de două-trei ori pe săptămână. Să fie clar, există categorii cu prioritate faţă de fotbalişti. Nu sugerez că aceştia ar trebui puşi înaintea bunăstării categoriilor foarte vulnerabile. Ceea ce spun este că ar trebui să folosim fondurile din testare în sistemul sanitar pentru a încuraja mai multe vaccinări”, a declarat Dyche într-o conferinţă de presă. Antrenorul lui Burnley a adăugat că există câtva cazuri de COVID-19 în lotul său, pe lângă jucătorii accidentaţi, dar acest lucru nu va afecta disputarea meciului de sâmbătă cu MK Dons (liga a treia) din Cupa Angliei: ”Ştiu că regula generală este să aliniem 14 jucători care să fie apţi. Dorim să îndeplinim această cerinţă şi la acest moment cred că vom îndeplini acest lucru”.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks