Fotbal: Bavaria ar putea înăspri regulile de carantină legate de Supercupa Europei

0
22

Premierul Bavariei, Markus Soeder, are în vedere reguli mai stricte de carantină în legătură cu Supercupei Europei la fotbal, în care echipa germană Bayern Munchen va înfrunta formaţia spaniolă FC Sevilla, informează agenţia DPA. Meciul respectiv se va disputa pe 24 septembrie, la Budapesta, un oraş considerat de autorităţile sanitare germane drept o zonă de risc pentru infecţiile cu coronavirus. Soeder a declarat luni pentru postul de radio B5 că toată lumea ar trebui să se gândească ‘atent’ înainte de a asista la jocul respectiv. ‘Chiar am dureri de stomac când vine vorba de Supercupă’, a spus demnitarul bavarez. În acest moment, oricine persoană care a fost în străinătate, într-o zonă de risc, pentru mai puţin de 48 de ore, nu trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni, la revenirea în Germania, precizează DPA. Conducerea UEFA a decis să menţină planul de a organiza Supercupa Europei pe Puskas Arena din capitala Ungariei, în prezenţa suporterilor. Ambelor cluburi li s-a permis să vândă 3.000 de bilete fanilor lor, pentru ca aceştia să ocupe 30% din capacitatea de 67.000 de locuri a stadionului. Aproximativ 2.100 de fani ai lui Bayern sunt aşteptaţi să călătorească la Budapesta, pentru a-i susţine pe Lewandowski şi colegii săi, care au cucerit luna trecută trofeul Ligii Campionilor. Din cauza numărului tot mai mare de infectări cu Covid-19 la Munchen, spectatorii nu au fost autorizaţi pe stadionul Allianz Arena, vineri, la meciul câştigat de Bayern cu 8-0 în faţa formaţiei Schalke 04, după ce iniţial se prevăzuse prezenţa a 7.500 de fani. Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a lăudat această decizie şi nu a exclus măsuri similare pe termen scurt, în viitor. ‘Oraşul Munchen a făcut ceea ce trebuie. Oricât de greu ar fi pentru fani şi pentru atmosfera fotbalistică, dacă numărul infectărilor creşte, nu ar trebui să se permită accesul suporterilor pe stadioane’, a precizat Spahn, citat de cotidianul Rheinischen Post. AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)